“Poezia lui Vasile Burlui comporta, asadar, imaginarul credinciosului incercat, care mai inainte de a crede dezinteresat si dedicat in Dumnezeu, e omenesc, prea omenesc, vorba lui Nietzsche: il aduce pe Dumnezeu la nivelul sau, ca abia mai tarziu sa il poata privi ridicand ochii spre el, in rugaciune.

Dumnezeu trebuie sa negocieze, sa dea, sa explice, sa justifice – adica, sa participe la aceasta conlucrare care este poezia si care devine dialogul universal al constiintelor cu o autoritate ontologica pe care nu vrem, dupa cum amintea si Spinoza in Etica sa, sa o incarcam nici de fatalism, nici de determinism, dar ale carei ratiuni am vrea sa le dezlegam. Pentru aceasta, poetul e dispus sa o ia pe urmele eroului lui Goethe, numai ca, aceasta cunoastere absoluta imposibila e compensata de o dimensiune mistica.” - Fragment din prefata Oana Serban

OPINIA CITITORILOR