CRISTALUL ETERIC - Al treilea tunel, de Radu Cinamar. Va prezentam cateva fragmente semnificative din carte

Revenim, așa după cum am promis cititorilor, cu câteva fragmente din noua carte scrisă de Radu Cinamar (volumul 7 din serie). Totodată, facem precizarea că aceasta nu este ultima lucrare pe care autorul o va publica. La redacție am primit numeroase apeluri și întrebări cu referire la semnificația sintagmei folosite de noi în postarea anterioară („încheierea unui ciclu de 7”). Radu Cinamar ne-a transmis ca mai sunt multe informații de revelat, astfel încât în viitor ne putem aștepta la cel puțin încă un volum.
 
„Protocolul discuţiei pe care am avut-o a implicat doar subiectul celor două proiecte ultrasecrete, al părţii române şi al celei americane. Ei ştiau deja despre proiectul nostru şi au reiterat faptul că, la rândul lor, au dezvoltat ceva asemănător în ultimii patru ani de zile. Atunci când noi le-am spus că Eden este „pe rol” doar de puțin timp, cei trei au părut sincer impresionaţi şi au devenit mult mai receptivi la informațiile noastre. Li s-au oferit lămuriri şi li s-au prezentat unele dintre experienţele mele, printre care şi cea despre „vizita” în eteric la baza lor secretă.”

„Conform cu indicaţiile primite de la Elinor, am diluat fiecare doză, astfel încât absorbţia elixirului să se realizeze cât mai eficient prin osmoză, fără să violentez structura mea fizică. Chiar şi aşa, mai bine de o săptămână am fost „zguduit” de frisoane, deoarece simţeam vitalitatea de o incredibilă prospeţime şi putere cum pătrunde în fiecare parte a fiinţei mele. Efectul era colosal, fără nicio comparaţie cu vreun medicament sau leac, chiar natural.
- Gândeşte-te că tu, în acest fel, ai acces la un ocean de energie, care este foarte pură şi rafinată, îmi spunea Elinor. E ca şi cum ai introduce în organism o „uzină atomică” în miniatură. Ce ai luat tu acum este suficient pentru aproximativ trei luni de zile, dar mare parte dintre efecte se vor extinde pe mai multe luni şi chiar ani, după care se vor diminua gradat. Totuşi, o esenţă a lor va continua să rămână „încastrată” la nivelul tău celular, deoarece acolo s-a realizat un salt energetic semnificativ.”

„– Putem folosi aceste secrete pentru binele omenirii, fără să fie neapărat necesar să le dezvăluim, a insistat Méntia.
- Desigur, însă există un timp pentru toţi şi pentru toate, a răspuns Elinor. Ceea ce oferi trebuie să se adreseze cuiva care este „aproape”, ca nivel de conștiință, de cadoul primit. Altfel, acea persoană nu va şti să preţuiască ceea ce primește. Există şi dispense, dar totdeauna ele au un scop bine definit şi benefic. Însă la gradul de agitaţie şi de ignoranţă a societății din prezent, a împărtăşi astfel de secrete înseamnă sinucidere curată. Lucrurile trebuie făcute cu o anumită pondere şi în mod echilibrat.
- Dacă aşteptăm prea mult echilibrul, degradarea ADN-ului ar putea deveni prea mare, a insistat Méntia.
- Natura are înţelepciunea ei. Vom vedea ce soluţie de compromis ar putea fi găsită. Ideea de dozare a esenţelor spagirice în anumite emulsii şi amestecuri din plante este bună, dar factorul subtil şi consecinţele sale trebuiesc analizate foarte bine. Astfel de esenţe conţin doar părţile volatile ale plantelor, deci în final este necesar ca ele să aibă un „corp” pentru a putea fi folosite cu succes în vindecare. Sarea, ca principiu alchimic, ajută la fixarea volatilului, al unei astfel de esenţe, însă ea trebuie în prealabil să fie foarte bine purificată. Asta implică o muncă ardentă şi îndelungată. Se pot obţine astfel esenţe cu virtuţi înalte, chiar dacă ele sunt determinate, adică au caracteristicile ce definesc planta iniţială din care au provenit.”
 
 
Articol preluat de pe site-ul
EdituraDaksha.ro