Legenda lui Vlad Tepes are inca in zilele noastre un succes urias. Dar cine a fost cu adevarat acest personaj istoric extraordinar si cat este poveste si cat adevar in istorisirile despre faptele sale? Aducand drept marturie cronicile vremii si relatarile contemporanilor, cartea raspunde la aceste intrebari si la multe altele, intr-un stil atragator si concis, fiind imbogatita cu numeroase ilustratii color de epoca.

Latura „legendara” a personalitatii lui Vlad Tepes retine pe domnul Tarii Romanesti exclusiv prin porecla tatalui sau, „fabulatiile” unei literaturi culte, dar si populare, in circulatie in a doua jumatate a secolului al XV-lea, numindu-l pur si simplu „Dracula”. Cei care aveau interesul sa-l discrediteze au scos in evidenta comportamentul crud si demoniac al voievodului valah, punand cu buna stiinta accentul pe apelativul „Dracul”.

Porecla, care apartinuse tatalui sau, se nascuse de fapt din relatia cu imaginea „dragonului” (balaurului). Or, in vremea lui Vlad Tepes, porecla „Dracul” a fost pervertita in mod insidios: prin disimularea sensului sau initial de „dragon” (balaur) si a transcrierilor lui romanesti din acea vreme („Draculea”, „Draculea” etc.); prin punerea in evidenta a intelesului (sensului strict lingvistic) al omonimului sau neolatin romanesc de drac, care insa, prin evolutie semantica, insemna „diavol” in limba romana. Aceasta asociere a poreclei paterne de „Dracul” cu teroarea ce ar fi inspirat actiunile sale „diavolesti” a servit drept instrument politico-diplomatic dusmanilor lui Vlad Tepes.

Radu Lungu

OPINIA CITITORILOR