Ideea de a scrie o carte mi-a izvorat in minte cu mult timp in urma, m-a fascinat pur si simplu, mai ales ca parea un lucru atat de greu de finalizat.

De ce aceasta carte? Pentru ca este ceva ce imi doresc de mult si atunci cand mi-am propus aceasta, nu am mai stat pe ganduri. Imi place sa scriu si sa ascult in tacere bataile inimii mele. Inima mea care tanjeste tot timpul dupa mai mult. Vrea sa spuna parca ceva. Vrea sa scrie. Si in mod special, vrea sa scrie despre ceva ce iubeste. Sentimente. Povesti adevarate de iubire. Trairi ale sufletului. Taramuri fermecate. Experiente, lacrimi, dureri. Toate acestea sa le impachetez  frumos si sa le astern pe o foaie alba de hartie.

Am fost dominata si de ideea ca este necesar sa le multumesc inca o data, intr-un alt mod, celor care au fost alaturi de mine atunci cand ma simteam singura, celor care m-au sustinut cand mi-era bine, dar mai ales cand mi-era greu.

Au trecut prin filtrul judecatii mele multe perceptii, chiar si cugetari ale marilor scriitori, dictandu-mi sa deschid ferestrele acestor amintiri frumoase.

Am acordat un spatiu putin mai larg persoanei mele, pentru ca am simtit nevoia unei evadari, a unor destainuiri pe care le aveam ascunse in constiinta mea, iar acum exprimandu-le, mi-am usurat sufletul!

Vreau sa le multumesc, cu aceasta ocazie– a publicarii primei mele carti - unor persoane foarte importante din viata mea, care m-au influentat enorm in scrierea acestei carti. Multumesc respectuos parintilor mei, doamnelor Ofelia Enache, Ioana Rosca, Alina Corobana, Sonia Duhalmu, Daniela Bejan, Mariana Craciun si Izabela Tutu, pentru toata sustinerea morala pe care mi-au acordat-o de fiecare data cand am avut nevoie; le-am considerat mereu niste persoane deosebite, mult mai mult decat niste profesoare, de care cu greu ma voi desparti atunci cand voi termina liceul. Va multumesc din suflet!!!

Consider ca mi-am indeplinit, acum, aproape de frumoasa varsta pe care o voi implini curand - de 18 ani– o obligatie, o datorie morala fata de sufletul meu, fata de mine, care dupa multe greutati, dar si dupa multe castiguri, am reusit sa rad, sa ma bucur de tot ceea ce mi s-a intamplat, fie ca a fost rau, fie ca a fost bine,  si cred ca am indeplinit indemnul reflexiv al marelui critic Nicolae Iorga:„Simtul datoriei este cea mai luminoasa dovada de sanatate a unui suflet.”


An aparitie: 2011
Pagini: 114

OPINIA CITITORILOR