Mi se parea ca nu e indeajuns

Sa citesti. Nici sa scrii, nici sa te prefaci

Ca nu stii,

Nici sa urci dealul, o inchipuire

In malul surpat al verii,

Nici sa cauti cu Diotima si Zenon

Printre rolele

De magnetofon sensul vietii,

Apoi sa-ti stergi de pe degete

Vaselina subtire a mortii,

Nici sa fumezi cu Aristide privind in gol,

Nici sa astepti ca Axiothea sa-si termine

Gravura, sa-si dea capul pe spate

Si sa-i vezi la baza urechilor,

Rotunde si moi, apasarile rosii

Ale neantului,

Nici sa ii scrii lui Charmides propriul imn,

Pentru ca macaralele sunt verzi,

Nici sa te ascunzi de tine insuti, nici sa racnesti,

Dar nici sa taci, nici sa pleci capul,

Scos la tabla cand nu te astepti,

Dar nici sa-l ridici cu fruntea limpede,

Caci nu s-ar spune ca nu stiai! Stiai! Stiai, Stiai!

„Romulus Brancoveanu…foloseste cu talc libertatile suprarealismului incercand nu o restituire a dicteului, cat o reconsiderare a functiilor lui; poetul are multa imaginatie, stie sa sugereze prin asociatiuni lexicale socante, are un debit de avalansa si cultul subtextului; textele lui fiind foarte lungi si semnificative doar in integralitate nu am spatiul necesar al unei ilustrari, desi ar merita .” - LAURENTIU ULICI

„Romulus Brancoveanu [este] remarcabil prin imageria usor groteasca, prin modalitatea de amplificare in plan poetic a ritualului domestic, a unei miscari viclene ce asociaza elemente din paradigme din cele mai incongruente.” - CRISTIAN MORARU

OPINIA CITITORILOR