Sfidarea absurdului. Provoaca ratiunea

Sfidarea absurdului. Provoaca ratiunea se revendica din doua traditii: una a scepticului care infrunta contradictiile lumii si una a inteleptului care invata sa traiasca cu aceasta contradictie axiologica. Nu este un cantec al eroului – si bine face medicul Teodor Georgescu sa nu joace rolul eroului, pentru ca „eroii mor inaintea celor care tremura de frica” – ci o marturie despre cum se poate ramane om, cum se poate iubi si cerceta, cum se poate, in fine, gasi o impacare mantuitoare cu Absurdul lumii (….).

In limba latina, cuvantul absurdus surprinde prin evolutia sa semantica si prin bogatia de nuante pe care le poarta. La origini, el desemna ceva „neplacut urechii”, un „sunet suparator” (sonus absurdus, la Cicero). Aceasta asociere initial senzoriala ne arata cat de atent era spiritul roman la armonie si echilibru: ceea ce contravine muzicalitatii, ceea ce jigneste simtul auzului era imediat perceput ca nepotrivit. Este fascinant de observat cum un termen nascut dintr-o reactie estetica (neplacut la auz) ajunge, prin extensie, sa defineasca una dintre cele mai puternice crize de sens ale omului contemporan. / Florentin Streche, filolog si jurnalist cultural

OPINIA CITITORILOR