...Si a fost 24 noiembrie 2024.

Natia si-a tras cu sete vreo doua smetii la gioale, cu levierul unui vot manarit ticalos-maiastru de spalarea pe creieri pe numele sau Tik Tok, invinetindu-si fluierele picioarelor si incepand sa urle de durere si furie, de a doua zi incolo, pe masura ce se trezea din mahmureala, cu ochii holbati la grozavia de a fi propulsat bezmetic in varful prezidentiabilor un profil desprins din filme proaste: neolegionarism propovaduit pe fata fara tresarire, combinat cu misticism aiuritor  si cu prezente media sforaitoare, demne de fanatici sefi de secte, hipnotici pana in prasele - amalgam din care, cand il iei serios la scuturat, ramane doar pleava de vorbe calpe.

Profil secondat de o alta prezenta mediocra, profund incompatibila cu demnitatea unei functii prezidentiale serios puse in fapt, devenita timp de cateva zile salvarea de conjunctura de tur doi, fata cu oroarea unui candidat manciurian grotesc, un halucinant Arturo Ui etern si fascinant mioritic, cu o ascensiune sistematic-sistemic orchestrata si executata perfid-exact-eficient-ocult, scotand la lumina o data in plus forta malefica de manipulare otravitoare a retelelor sociale manarite profesionist, pe canoanele razboiului hibrid de cele mai inalte standarde.

...Si a fost 1 Decembrie 2024.

Natia si-a mai tras o data cu sete, la fel de bezmetic si de smintit, inca vreo trei leviere zdravene peste fluierele picioarelor, croind (in)constient un nou Parlament, de secol XXI (wow!...), plamadit in a treia sa parte de o fauna halucinanta, mai mult sau mai putin sfertodocta, naimita cu parálele si iluziile puterii aferente scaunelor de deputati ori senatori. Eu impart in doua sleahta asta de pripas: pe de o parte, idiotii utili, care se lasa dati la cheie instant sa execute fara cracnire ordinele capilor fanatici de coloane, de la a urla sinistru colinde pe holuri la a se da de ceasul mortii ipocrit pe sticla si la vot, nu cumva sa ne vindem noi tara pe nimic si uite cum ei ne-au spus si noi tot da-i si da-i cu NATO si cu UE si cu OCDE, in loc sa ne asumam, nu-i asa, neutralitatea consolidata #ruptiincurdarcucoadapesuscanunevindemtarablabla...; si, pe de alta parte, ne-idiotii deloc inutili, ba dimpotriva!..  – in fapt, creaturi cat se poate de instruite, cu scoala cat cuprinde, dispuse sa-si vanda patetic sufletele treimii parlamentare zise-suveraniste, intruchiparii patriotismului pur in forma sa absoluta, suveranism si patriotism in care eu cred ca ei nu cred o boaba, propovadu-le in schimb, fara sa clipeasca, platindu-si astfel, gretos, scaunele puterii in care au sezut sau sed acum, cu legitimarea imposturii de turma prin propria lor carte de vizita profesionala. Rusine sa va fie!...

...Si 8 decembrie 2024 n-a mai fost.

Pentru ca Romania institutionala, data cu capul de pereti ca nicicand altcandva, fata cu grozavia mutanta iesita din vintrele turului intai, a actionat, cu pistolul in tampla, curat constitutional (?!...), rupand gatul acestor alegeri prezidentiale, resetand jocul pentru mai incolo si cumparand ceva timp, doar-doar ne-om dezmetici cu totii.

Acum, toate-s cu curu-n sus: suntem cu acelasi prim-ministru de pana acum, desemnat din nou de un personaj care nu e sigur ca e inca Presedinte pe bune; suntem cu un sef de Senat legitim care, in mod normal, ar fi trebuit sa preia el, interimar, prerogativele prezidentiale dar, ce sa vezi, locul e inca ocupat (constitutional? neconstitutional?); si suntem cu un Guvern caruia ii vor exploda in fata toate facutele si nefacutele de vise negre ale ultimilor ani, cand toti indicatorii (macro)-economici, financiari si sociali (Educatie, Sanatate,...) au fost la discretia si bunul plac al, ce sa vezi, aceluiasi prim-ministru desemnat deunazi, care evident ca deja stie care sunt greselile pe care sa nu le mai repete – si totul va fi bine, liniste si pace, lapte si miere, asa cum va scrie in noua ordonanta-trenulet – doar ca toate un pic mai triste si mai amare si mai ingalate ca oricand. Grea mostenire, acu’ sa vedem ce dreaq facem la anul!...

Ok.

Aici suntem acum.

Bezmetici.

Buimaci de cap.

Mahmuri, ca treziti parca, brutal, dintr-un vis urat, nepus inca in fapt pe deplin.

De ce asa?

Cum de ne-a luat Tik Tok mintile si a facut ce a vrut cu ele, le-a facut praf adica, intr-un fel existential pana la durerea iesitului ochilor din cap, pentru existenta noastra ca natie respectata de noi insine si respectata in lume? Dar lasa ca Tik Tok a facut ce a vrut el, treaba lui. Noi, noi, astia multi cata frunza si iarba, cum de-am pus botul ca nalucii, lasand acest razboi hibrid sa-si faca mendrele cu noi dupa bunul sau plac malefic?

Cum de am ajuns aici?

Poate pentru ca #mediocri-multi-cata-frunza-si-iarba – nu toti, de buna seama, dar destui cat sa dea peste cap Natia – facuti asa, ani si ani si ani la rand, de o Scoala mediocra pana in fibra sa profunda, incapabila inca sa se rupa de acest blestem existential ce ne bantuie de decenii? Si acest balast de mediocritate urata ne face incapabili sa gandim cu creierele noastre, sa separam binele de rau si sa ne asumam curajul unei schimbari sanatoase, care sa potenteze firesc, deopotriva, identitate si stima de sine, ca popor roman demn ce suntem, impreuna cu menirea si aparteneta noastra in randul natiunilor civilizate, democratice ale lumii – toate acestea, in locul consacrarii grotesti, prin vot, a unui / unor mutant / mutanti neolegionaroizi, grobieni, sfertodocti, rudimentari pana la cer si inapoi in felul cum gandesc si spun pe sticla ce gandesc? Chiar ne-a luat Dumnezeu mintile in asa hal incat sa nu ne putem salva noi de noi insine, iesind cu fruntea sus la limanul propriei noastre demnitati autentice, firesti, oneste?!...

Cum de am ajuns, oare, aici?

Or mai fi fiind poate si altele, la fel de triste si urate: jumatati de masura vinovate... las’ ca merge si-asa... a furat dar a si facut... toti-ailalti-va-mint-si-va-fura-eu-decat-va-mint... coruptie insidioasa... economie subterana lasata nefiscalizata cu sange rece, de-ti vine rau cand o iei la socotit pe bune... mineriade inca lalaite grotesc prin tribuale, fara verdicte credibile, definitive... dosarul Decembrie 1989 inca tarat cinic prin toate instantele, doar-doar s-o stinge de la sine, dupa ce rechizitoriul cel mai recent a numit, cu subiect si predicat, lovitura de stat politico-militara ce a confiscat, de la un moment incolo, clipa de gratie initiala a revoltei populare autentice... Scoala ramasa intepenita visceral in fricile si inadecvarile unor timpuri revolute, incapabila sa se salveze asa cum cere viitorul... Si cate si mai cate, peste ce am scris pana acum?!...

...Si ce va fi mai departe?

Mai departe va fi ceea ce vom fi in stare sa facem noi, toti, in masura in care ne vom asuma curajul de a ne depasi propria noastra conditie. Dincolo, insa, de ce va fi mai departe, in ceea ce ma priveste, eu vad iubirea lucida fata de Natia mea de infarct – gata intr-o clipita sa se dea inconstienta-sinucigas cu capul de toti peretii, plangand apoi in pumni ca n-a avut noroc pe lume, dar si capabila sa etaleze exceptionalism romanesc de hiper-clasa, las’ ca mai mereu in picaturi de praf de stele harazite rarissim, pentru ca, vrem-nu-vrem, esentele tari stau in flacoane mici, dar si cele / cei capabile / capabili de asa ceva tot romance / romani sunt, si pe ei acelasi tricolor ii binecuvanteaza la fel ca si pe cei care, in noiembrie-decembrie 2024, au hotarat si au votat neolegionaroid, ca sa invete ei Tara minte cum e cu democratia participativa pe bune... Pe bune?!...  – ca pe o asumare fireasca de destin, imanenta, neconditionata.

Cum faceti fiecare din voi sa iubiti Romania lucid, adevarat, profund va priveste. Si daca vreti sa o faceti sau nu, la fel, e decizia voastra, va apartine. Dumnezeu ne da, dar nu baga in traista. Povestea mea de iubire lucida cu Patria mea este povestea lucrarii pentru scoaterea Scolii ca sistem din vietuirea sa bolnav depasita de timp de pana acum, si aducerea sa acolo unde Tara are nevoie: la o Scoala de secol XXI pentru o Romanie de secol XXI.

Aici suntem acum.

Inca un gand mai am de impartasit, inainte de a va ura un an nou 2025 cu sanatate, bucurii, impliniri si multa-multa-multa minte limpede: anume, distinctia, importanta pentru mine, intre luciditate si disperare, in materia iubirii de Tara. Scrie Cioran asa[1], in Schimbarea la fata a Romaniei (editia Humanitas 1990[2], pe care el o declara „definitiva”, pana la avertismentul transant “Nimeni nu are dreptul sa o modifice”):

“Romania nu poate fi iubita naiv, neproblematic, patruns de exigentele unei iubiri evidente, fiindca nu este atit de evident ca Romania trebuie iubita. Citi dintre acei care au incercat sa patrunda sensul vacuitatilor si discontinuitatilor noastre, al labilitatii formei noastre de viata si al inorganicitatii stilului nostru istoric — n-au marturisit o viata intreaga dispretul penru forma romaneasca de existenta, o neincredere totala si un scepticism ironic! Este un semn de aspiratie profetica in elanul acelora care, dupa ce au confruntat lucid toate ironiile si paradoxele ciudate ale Romaniei, nu i-au refuzat acesteia posibilitatea unui nimb, a unei meniri si a unui destin.

Nu e mare lucru a iubi Romania din instinct; nu este merit. Dar sa o iubesti dupa ce ai dipserat total de destinul ei, imi pare totul. Si cine n-a disperat de destinul Romaniei niciodata, acela n-a inteles nimic din complexitatea acestei probleme si acela nu va fi angajat nicicind profetic in destinul acestei tari.”

Eu aleg, in locul disperarii, luciditatea iubirii fata de Tara mea, ca sorginte de fond a ceea ce am eu de facut ca sa rupem, o data pentru totdeauna, blestemul mediocritatii pe cale a se instapani in noi. Asa ceva eu nu voi ingadui niciodata.

Timpul va proba.

La multi ani!

OPINIA CITITORILOR