Monahismul este cu adevarat o viata neobisnuita, paradoxala. Atunci cand dobandeste darul rugaciunii neincetate, monahul intelege caracterul paradoxal al acestui chip de vietuire. Pana si rasuflarea i se schimba; inclinatiile si miscarile inimii sale sunt cu totul altfel. Chiar daca vietuieste pe pamant, omul acesta este asemeni vantului, al carui glas il auzi, dar nu stii de unde vine, nici incotro se duce. In starea aceasta, se ridica valul care desparte pamantul de lumea de dincolo; exista o oarecare transparenta si o legatura nemijlocita cu cerul, si este lucratoare o anumita atractie harismatica de sus, care inalta necontenit inima omului la o alta realitate. Nu mai ramane decat o durere adanca si dulce in strafundul fiintei sale, in inima.

OPINIA CITITORILOR