Pionierii

DESCRIERE
PIONIERII - John Fenimore Cooper.
"Pionierii" este o poveste descriptivă. Cei care vor depune efortul de a o citi până la capăt vor afla cât din conţinutul său este adevărat şi cât trebuie să fie doar un cadru general al întâmplărilor. Autorul este conştient de faptul că dacă ar fi insistat în întregime pe ultimul aspect, care este cu atât mai impresionant cu cât este mai valoros, ar fi scris o carte mai frumoasă. Dar, descriind scene, sau adăugând personaje care îi reaminteau de tinereţea sa, cădea mereu în capcana de reda mai degrabă lucrurile pe care le cunoştea deja, şi nu pe acelea pe care şi le imagina. Respectarea strictă a adevărului, condiţie eenţială în istorie sau literatura de călătorie, distruge farmecul beletristic. Ficţiunea îşi transmite mai uşor mesajul prin schiţarea principiilor, ilustrarea unor personaje generice, decât printr-o atenţie sporită acordată sursei de inspiraţie.
OPINIA CITITORILOR