Parmenide Texte si comentarii

Secolul al XX-lea, timp generos cu cercetarea, a insemnat pentru misteriosul Parmenide o mare reintrare in scena, cea mai mare dupa cea regizata de Platon. Interesul marcat pentru opera lui Parmenide pare intr-adevar supradimensionat daca nu ar fi legat de dezbaterea actuala cu privire la situatia filosofiei.

Incercarea de a reconstitui cit mai exact sensurile initiale ale doctrine parmenidiene este o nota cheie in complicatele controverse cu privire la noua identitate a filosofiei, pentru ca analiza se poarta in primul rind asupra parcursurilor ei, asupra cailor gasite si pierdute de filosofie in contextele epocale. Insistentele lui Heidegger au insemnat mult pentru aceasta directionare.

Aceasta editie pe care o dorim cat mai completa cuprinde: Fragmentele parmenidiene, Testimonia, Portretul intelectual al lui Parmenide in Doxografia greaca, un studiu cu privire la Caile lui Parmenide (Ion Bansoiu) si anexele: Introducere la dialogul platonician Parmenide (Paul Friedländer), Lamuriri cu privire la dialogul Parmenide (Sorin Vieru), Platon, dialogul Parmenide – text bilingv (trad. Sorin Vieru), Parmenide – documentar bibliografic.

„Caile lui Parmenide au capatat un sens simbolic si, de la Platon la Beaufret, formeaza un topos nobil frecventat atat de savantii acribici, cat si de filosofii speculativi sau eseistii ingrijorati.

In celebrele sale prelegeri despre Parmenide, Heidegger il numeste pe acesta alaturi de Anaximandru si de Heraclit „ganditor incipient”, un ganditor al gandirii inceputului, gandire care desi in ordine istorica este un incipit „epocal”, in ordinea esentei sta la sfarsit, fiind gandire de ordin atemporal. Simplitatea si putinatatea ei, intreaga ei enigmatica, o califica, in plus, drept referinta pentru orice gandire „epocala”, pentru istoria fiintei insasi: considera ca prezenta acestui subiect in stadiul actual, „terminal” al filosofiei este din acest punct de vedere fireasca si ca putem astepta acum de la aceasta „gandire incipienta” mai mult decat de la orice context „epocal”. Intelegerea ei in plinatatea ei depinde nu de cercetarile savante (eronate ca modalitate de abordare), ci de anume „indrumari”, asupra carora merita sa revenim.

In rezumat, cercetarea cailor lui Parmenide depaseste preocuparea istoriografica a specialistului chiar daca o include. Exista numeroase interpretari si dezvoltari interpretative, deosebite intre ele ceea ce configureaza un camp tematic fertil si interesant care insa intotdeauna angajeaza textul.” - Prof. univ. dr. Ion Bansoiu

OPINIA CITITORILOR