Raymond Aron - OPIUL INTELECTUALILOR.

„Ideile sunt pentru obiecte ceea ce sunt constelaţiile pentru stele.“
Walter BENJAMIN


Denunţând, în anii 1950–1960, conformismul marxizant al intelighenţiei franceze, Raymond Aron este văzut, în contextul disputei intelectuale a epocii respective, drept principalul oponent al lui Jean-Paul Sartre, perceput ca un campion al intelectualilor angajaţi de partea stângii. |n cartea sa Opiul intelectualilor, publicată la numai doi ani după moartea lui Stalin, în 1955, Aron condamnă adeziunea colegilor săi intelectuali la o filozofie totalitară. Alcătuind o istorie a miturilor politice franceze, o critică din perspectivă filozofică a marxismului şi o sociologie a intelectualilor, argumentaţia sa convingătoare subliniază deriva „intelectualilor aflaţi în căutarea unei religii“, care au trădat ceea ce ar fi trebui să constituie raţiunea lor de a fi — căutarea adevărului. Opiul intelectualilor este o carte esenţială: ea demonstrează că inteligenţa şi cultura nu împiedică fanatismul şi propune o analiză surprinzător de actuală a contradicţiilor stângii franceze.

Raymond Aron (1905–1983) a fost filozof, sociolog, politolog şi jurnalist. Odată cu ascensiunea totalitarismelor, a devenit un promotor neobosit al liberalismului: „[Din mediul meu,] eram cel mai hotărât în materie de anticomunism, de liberalism. Dar abia după 1945 m-am eliberat cu totul şi definitiv de prejudecăţile stângii“ — scria el în Memoriile publicate în 1983. Timp de treizeci de ani (1947–1977), a fost editorialist la cotidianul Le Figaro, apoi, din 1977 până în 1983, a condus revista L’Express. Între 1970 şi 1983, a fost profesor de sociologia culturii moderne la Collège de France.