Ninja cel morocanos
22,40 lei
28,00 lei (-20%)

Ninja cel morocanos

Ninja cel morocanos
-20%
Preț: 22,40 lei
28,00 lei (-20%)
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
Autor:
Anul publicării: 2021
Categoria: Povestiri

DESCRIERE

Ninja cel Morocanos / Grumpy Ninja de Mary Nhin, cu ilustratii de Jelena Stupar, te invita alaturi de pustiul tau adorabil intr-o noua aventura a inteleptilor Ninja, care nu au fost dintotdeauna asa, dar au devenit astfel, datorita lectiilor pe care si le-au insusit intre timp. Ninja cel Morocanos este o lectie de viata cum nu se poate mai oportuna pentru copiii alintati si mofturosi ai zilelor noastre, care, pentru ca au de toate, sunt mereu nemultumiti.

„Trucuri Ninja” este o serie de 32 de carti de dezvoltare personala pentru copii scolari si prescolari care a fost conceputa cu scopul de a le oferi copiilor deprinderi valoroase de viata, insa poate constitui o resursa excelenta si pentru consilieri scolari, invatatori si profesori.

Mary Nhin este o americanca din Edmond, Oklahoma (SUA), este mama a trei baieti, coach si autoarea a peste 58 de carti pentru copii. Pentru ca in calitate de mama a inteles cat de greu le este copiilor sa isi inteleaga, sa isi gestioneze si sa se lupte cu propriile emotii, a creat aceasta serie minunata de carti, cu ajutorul carora parintii vor putea discuta cu copiii lor despre emotii si cum sa nu le lase sa le complice viata.

Dar cartea de fata nu este despre mofturosi si despre cat de nesuferiti pot fi ei atunci cand nimic nu-i multumeste, cartea aceasta are un subiect mult mai frumos, din care chiar si noi, cei mari, avem multe de invatat. Pentru ca aceasta carte este de fapt despre alegerile pe care le facem in viata. Iar daca tot putem alege, de ce n-am opta sa fim veseli si nu morocanosi?

De ce n-am opta sa ne bucuram de ceea ce avem, in loc sa ne intristam pentru ce nu avem?

De ce n-am opta sa ne multumim cu ceea ce suntem, in loc sa ne intristam pentru ceea ce nu suntem?

Sau de ce n-am opta sa ne bucuram pur si simplu de viata, in loc sa nu mai contenim sa ne facem griji si cand trebuie si cand nu trebuie?

Morocanosul Ninja din povestea noastra va intelege aceste lucruri cu ajutorul prietenei sale Ninja cea Optimista, o prietena pe care fiecare dintre noi ar trebui sa o aiba. Iar daca copiii vostri nu au o astfel de prietena, nu uitati sa le amintiti voi, dragi parinti, micutilor vostri ca nu trebuie sa ii acorde morocanoseniei nici macar o sansa. Asta pentru ca ea este foarte vicleana si pune stapanire pe noi usor, usor, pana ce ne acapareaza in cele din urma complet. Astfel ca, e suficient sa fii doar un pic morocanos, pentru ca ulterior sa devii si mai morocanos si in cele din urma sa devii extrem, extrem de morocanos.

Astfel, Ninja cea Optimista ii va arata lui Ninja cel Morocanos ca nu avem nevoie decat de o secunda pentru a uita de lucrurile care ne fac nefericiti si pentru a simti din nou gustul dulce al bucuriei. Trebuie doar sa ne ingaduim sa uitam si sa ne permitem sa fim fericiti.

Copiii vor afla totodata ca depinde doar de ei daca vor sau nu sa fie fericiti si ca exista o multime de lucruri in jurul lor care le pot aduce fericirea. Sunt lucruri pe care copiii nu le remarca de obicei pentru ca li se par banale, de aceea noi parintii suntem datori sa le explicam de cate bucurii avem parte in fiecare zi fara sa fim constienti macar de ele, si mai ales, fara sa fim recunoscatori.

Dragi parinti, explicati-le copiilor seara cand ii duceti la culcare cat sunt de norocosi ca au cinci degete la maini cu care pot desena, cat sunt de norocosi ca urechiusile lor micute pot auzi muzica sau cat de bine este ca picioarele tale sa te asculte si sa execute intocmai comenzile pe care le primesc de la „computerul” nostru principal – creierul. Copiii trebuie sa stie ca nu toti oamenii beneficiaza de aceste bucurii, iar ei, pentru ca se afla printre cei mai norocosi pamanteni, cu atat mai mult trebuie sa fie recunoscatori.

In plus, exista copii care doar viseaza la lucruri pe care ei nici nu le observa, cum ar fi o casa calduroasa si primitoare, un dus cald sau o mancare buna, proaspat preparata.

Si lumea asta e plina si de alte „minuni” carora noi, mult prea preocupati sa fim nemultumiti, avem tendinta sa nu le acordam nicio importanta...

Puneti-va asadar copiii sa isi imagineze pentru o clipa cum ar fi daca o vrajitoare rea ar fura intr-o buna zi lumina calda a soarelui, apa limpede pe care o bem, pasarile cerului, harnicele albine, pomii cei rodnici sau frumoasele flori. Puneti-i sa se gandeasca pentru o clipa cum ar fi lumea fara toate acestea si atunci vor intelege de ce trebuie sa fie recunoscatori pentru toate minunatiile din jurul lor si mai ales pentru familia pe care o au si care ii protejeaza de toate relele lumii.

Asadar, dragi parinti si bunici, haideti sa ii facem constienti pe copii de lucrurile care conteaza cu adevarat si sa nu-i mai lasam sa puna pret pe nimicurile carora ei tind sa le acorde o importanta prea mare. Sanatatea, familia, natura sunt darurile cele mai de pret ale vietii si atata timp cat le avem, trebuie sa fim fericiti si recunoscatori pentru asta. Si mai ales, haideti sa ii invatam pe copii ceea ce scoala nu-i invata!

Pentru mai multe resurse educative pentru copii cu simpaticele personaje Ninja, accesati pagina web: www. marynhin. com.

Mary Nhin este fondatoarea platformei online Grow Grit Co. o platforma educativa pentru parinti si copii pe care se regasesc toate cartile autoarei, dar si resurse educative suplimentare precum: jurnale pentru copii, jocuri, planse de colorat, dar si articole interesante despre cum sa gestionam mai bine starile emotionale ale copiilor nostri si sa ii ajutam in diverse situatii, precum si retete culinare sanatoase pentru copii veseli si fericiti. Aceasta platforma s-a nascut din, spune Mary Nhin: „pasiunea noastra de a-i ajuta pe ceilalti sa depaseasca status quo-ul, sa reuseasca prin depasirea limitelor si sa se bucure de cea mai buna varianta a vietii lor.”


An aparitie: 2021
Nr. pagini: 32

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review

Titluri de aceiași autori

22,40 lei
28,00 lei (-20%)
22,40 lei
28,00 lei (-20%)
22,40 lei
28,00 lei (-20%)
22,40 lei
28,00 lei (-20%)
22,40 lei
28,00 lei (-20%)
22,40 lei
28,00 lei (-20%)
22,40 lei
28,00 lei (-20%)
Created in 0.066 sec
7.4.16
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.