Suntem sfatuiti sa lucram cel mai mic gest cu gandul la Dumnezeu si la voia Lui, sa traim fiecare fior de viata in rugaciune si in refuzul deznadejdii, ori de cate ori cadem si ratam mii si mii de momente si ocazii. Asadar, sa fim cat mai atenti la cele pe care le facem si le traim cand ne silim sa ascultam de poruncile Domnului si sa acceptam durerea de a nu le putea face dupa cum ne-am dori si sa cerem, atunci, in acel moment dureros, ajutor de la Domnul„tinand mintea in iad“ (Sfantul Siluan Athonitul), adica fiind mereu constienti de durerea pe care o simtim din cauza acestei neputinte. Crucea pe care suntem chemati sa o luam, daca vrem sa ii urmam lui Hristos, sa intram in bucuria Lui, aici si in veci, cuprinde si acceptarea si binecuvantarea realitatii dureroase. Acceptarea realitatii si binecuvantarea celor partasi la ea, si nu acceptarea si binecuvantarea suferintei ca stil de viata. In momentul in care acceptam si binecuvantam o realitate, Insusi Dumnezeu, Izvorul binecuvantarii si Autorul poruncii, intra in acea realitate si o preface in altceva, in loc de intalnire cu El, in usa de intrare in bucuria Lui! Suferinta nu mai e decat momentul de incredintare in mainile Lui iubitoare, dar strapunse de cuiele Rastignirii. Toti ortodocsii sunt invitati sa invete cum sa se lepede de lume, sa nu aiba incredere in ceea ce simt, sa aiba incredere in Dumnezeu caci El ii invata cum si ce fac prin porunci, iar rugaciunea si Sfintele Taine ii invata cum sa aplice corect poruncile. In felul acesta scot lumea din mintea lor si ajung la adevarata credinta. Drama este ca noi numim bine ceea ce ne place si rau ceea ce nu ne place. Or, asta e lumea: fuga de durere si alergarea dupa placeri, de la cele mai vulgare la cele mai rafinate. Avem nevoie sa iesim din lume, si sa numim ceea ce este placut lui Dumnezeu si rau ceea ce nu este placut. Cand sunt cu Dumnezeu, daca sunt cu Dumnezeu, orice mi s-ar intampla, eu sunt in bucuria pe care n-o mai ia nimeni de la mine. Dumnezeu ne da iubirea Lui, iubindu-ne si dandu-ne putere sa iubim si noi, sa-L iubim pe El si pe aproapele nostru. Iubirea nu este un sentiment, adica o putere a firii noastre, ci o putere incredintata persoanei noastre de catre Dumnezeu. Cu aceasta putere, care e a noastra ca subiect si nu ca fire, noi putem sa vrem sau sa nu vrem sa ne comportam iubitor.

Nr. de pagini: 144
Anul aparitiei: 2012