Lumina din candela cuvantului

DESCRIERE
Volumul de fata se constituie intr-un instrument de consolidare a unitatii pastorale si omiletice la nivel eparhial, contribuind la mentinerea unei directii comune in transmiterea invataturii de credinta.
Adresam multumiri tuturor colaboratorilor care au contribuit la realizarea volumului pentru competenta, seriozitatea si devotamentul manifestate in acest proiect editorial si ne rugam tuturor sfintilor orasliti de pamantul romanesc sau care au activat pe teritoriul actual al tarii noastre sa le rasplateasca jertfa si sa mijloceasca inaintea tronului Presfintei Treimi pentru dobandirea tuturor celor de folos.
Avand convingerea ferma ca acesta lucrare va fi de un real folos clericilor si credinciosilor, dar si nadejdea ca va fi receptata cu bucurie, ne exprimam recunostinta fata de toti cei care au sprijinit publicarea ei si ne rugam Domnului sa binecuvanteze rodul acestei osteneli.
Pr. Constantin-Ciprian Blaga








OPINIA CITITORILOR