Cartea aceasta se cheama Labirintul si chiar este, in toate sensurile stravechi ale cuvantului, un labirint. E si constructie in care nu-i usor sa te orientezi, ba chiar te poti pierde; e si traseu sinuos, in tenebre, la capatul caruia se intrevede lumina; e si hatisul visceral, salbatic din noi, din care ai vrea sa iesi, pas dupa pas, eliberat. Si atunci, inaintezi in Labirintul Ilenei Moroianu pagina dupa pagina, in cautarea unui sens lamuritor. lar la sfarsit il gasesti, il intelegi si te lasi patruns de luminozitatea lui pentru ca ai fost condus, cuvant dupa cuvant, de vocea unei femei aparte, psihoterapeuta Lena. In confesiunea acestei Ariadne firave din Bucurestiul zilelor noastre se ascunde firul care te conduce la liman. Un liman al dragostei si al indurarii, al bunatatii si milei cu care ajungi sa intelegi resentimentele, rautatea, indiferenta, dar mai ales boala si moartea celor din jur. Dupa ce, in urma, s-au stins treptat ura, mania, revolta, asa cum au sfasiat si destramat ele, de-a lungul timpului, tesatura unei familii.

Labirintul e un roman al tatalui si al fiicei; al unui tata prea puternic si, in acelasi timp, prea slab, si al unei fiice fragile si totusi pline de forta. E un roman despre parinti si copii, prinsi cu totii in panza unei istorii romanesti rele, nefaste. Din mijlocul ei se decupeaza povestea tragica a unei familii, transcrisa sensibil, cu acuitate si alertete. E cartea unui psiholog autentic. Si, in egala masura, cartea unui prozator adevarat.

Adriana Babeti

OPINIA CITITORILOR