Jurnal 1977-1982

Exprimă-ţi opinia!
DESCRIERE
Dupa Prizonier al provizoratului. Jurnal 1957-1970 si Pentru buna intrebuintare a timpului. Jurnal 1971-1976, cartea de fata, inedita, constituie ultimul volum din jurnalul lui Radu Petrescu, incheind o opera memorialistica de o intindere si de o finete rare in cultura romana. In acelasi timp documente personale si literare, aceste volume trebuie citite, la sugestia autorului, in paralel cu opera lui romaneasca, tocmai datorita faptului ca jurnalul nu explica romanele: cele doua tipuri de texte merg insa dincolo de simpla explicatie, caci „isi servesc reciproc de camera sonora si poate ca astfel cititorul va afla ceva in plus, ceva care nu e cu putinta de spus in vorbe legate“.
„Mircea Horia (eu stau pe o banca intre el si Costache Olareanu) spune ca noi trei scriem de fapt un unic text. Ideea mi-o exprimase de dimineata, vizitandu-ma, Costache - si este, de fapt, a doamnei Babeti. Gasesc ca este exact, in sensul, insa, ca toata literatura romana se constituie intr-o singura carte. Adevar valabil pentru fiecare literatura in parte. Eu adaug ceva la cele spuse ieri, cand am precizat si ca bolta cereasca a cartii, aceea in care se petrece textul, este cea descrisa deasupra suprafetei ei plane de intoarcerea foilor. Am adaugat, anume, ca daca citim de la nord la sud (de sus in jos) si de la apus la rasarit (de la stanga la dreapta), cititorul se afla totdeauna in sudul cartii, dar ochiul (considerand ca se citeste la masa) nu se afla niciodata in zenit, ci in unghiul mai inchis ori mai deschis pe care il are soarele intre rasarit si zenit.“ - Radu Petrescu
Titluri de aceiași autori
Categorii
+-- Carte straina
- Carte scolara
- Carti medicale
- Dictionaries
- Grammar
- Carti pentru copii in limba engleza
- Activity books
- Art and craft books
- Babies and toddlers books
- Childrens fiction books
- Christmas books
- Colouring books Tweet
- Cooking and gardening books
- Encyclopedias, general knowledge
- English language
- Fairy tales and classic stories
- Foreign languages
- Geography books and atlases
- Gift books
- Growing up and mental health
- History books
- Maths books
- Music books
- Nature and outdoors
- Picture books
- Puzzles, games and quizzes
- Religions
- Science books
- Sports books
- Sticker books
- Literatura
- Carti diverse
- Carti in dar
- Carti la pret redus
- Jucarii si jocuri
- Beletristica
- Carte scolara
- Carti diverse
- Colectii
- Drept
- IT&Calculatoare
- Limbi straine
- Literatura pt. copii
- Manuale scolare
- Medicina
- Multimedia
- Stiinte economice
- Stiinte exacte
- Stiinte umaniste
- Materiale didactice
- Biologie
- Stiinte pentru clasele primare
- Fizica
- Chimie
- Matematica
- Informatica - planse
- Geografie
- Istorie
- Limba romana
- Limbi straine
- Arte
- Planse pentru clasele I-IV si V-VIII
- Sport
- Mobilier scolar
- Mobilier de laborator
- Tablete interactive
- Videoproiectoare interactive si clasice
- Echipamente audiovizuale (ecrane de proiectie)
- Aviziere si table scolare
- Jucarii matematice
- Birotica si papetarie
- Accesorii computer
- Afisare si prezentare
- Accesorii table magnetice
- Agende
- Agrafe, pioneze, ace cu gamalie
- Benzi adezive si dispensere
- Cabinete, flipcharturi si hartie
- Capsatoare, capse, decapsatoare
- Cosuri pentru hartii
- Ecusoane si accesorii
- Elastice, accesorii ambalare
- Foarfeci
- Mape pentru birou
- Panouri, suporti, aviziere
- Perforatoare de birou
- Seturi pentru birou
- Suporti articole birou
- Table magnetice, plannere
- Tavite, suporti documente
- Tipizate
- Articole birotica
- Consumabile imprimante
- Coperti si etichete
- Crafting si hobby
- Hartie si accesorii
- Instrumente de scris
- Ascutitori
- Corectoare
- Creioane mecanice, creioane
- Instrumente de scris de lux
- Linere
- Markere cerneala pe baza de apa
- Markere cu destinatie speciala
- Markere pentru CD/DVD
- Markere pentru desen
- Markere pentru textile
- Markere permanente
- Markere table si flipcharturi
- Markere universale
- Mine creion mecanic
- Pixuri cu gel
- Pixuri cu mecanism
- Pixuri de unica folosinta
- Pixuri fara mecanism
- Pixuri metalice
- Pixuri multifunctionale
- Rezerve pixuri
- Rigle
- Rollere
- Seturi pix si stilou
- Stampile, tusuri, tusiere
- Stilouri si rezerve
- Textmarkere
- Lucru
- Mobilier si accesorii
- Organizare si arhiva
- Protocol si curatenie
- Rechizite scolare
- Acuarele si seturi pictura
- Adeziv / Lipici
- Ascutitori
- Caiete scolare format A4, A5
- Caiete speciale
- Carioci si markere
- Carnetele A6, A7
- Creioane si creioane colorate
- Foarfeci pentru copii
- Genti, rucsaci si penare scolare
- Ghiozdane
- Instrumente de desen
- Instrumente de scris
- Plastilina si materiale modelaj
- Portofele
- Radiere
- Uz didactic
- Tehnica de birou
- Reviste si integrame
Edituri
+-- ARAMIS [-25%]
- PRESTIGE [-20%]
- TREI [-25%]
- NATIONAL [-18%]
- POLIROM [-14%]
- CORINT [-40%]
- FARMA MEDIA [-15%]
- BUSINESSTECH [-35%]
- CARTEX [-30%]
- ROXEL [-35%]
- C.H.BECK [-14%]
- HUMANITAS [-17%]
- CORUT PAVEL
- RAO GRUP EDITORIAL [-25%]
- METEOR PRESS [-15%]
- SHIK [-26%]
- UNIVERSITARA [-14%]
- 3D MEDIA COMMUNICATIONS [-30%]
- MIX [-18%]
- NICOL [-10%]
- ALL [-10%]
- ...alte edituri
OPINIA CITITORILOR