„Luciditatea, suprema sursa a suferintei, este totodata teritoriul dintotdeauna al fanfaronadei sceptice. Cioran sufera ca este lucid, ca nu e insecta, planta sau piatra, dar totodata e mindru ca e cel mai lucid ins din univers. Iar gindul acesta despre sine, care apare din prima lui carte, il insoteste toata viata. Luciditatea e blazonul lui de noblete, terenul sigur de pe care poate fi azvirlit lumii intregi défi-ul lui. Si atunci– moartea lui? Cazul lui Cioran atins de Alzheimer nu este cazul oricaruia dintre noi pe care viata, in imprevizibilul ei, il impinge in teritoriul uneia sau alteia dintre maladii. Daca Cineva, iti spui, i-a urmarit discursul si s-a hotarit sa-i raspunda in felul limpede-intortocheat in care se raspunde la acel nivel? Daca Cineva, jucindu-se, i-a harazit un sfirsit pe masura gindului lui, unul care sa fie totodata mintuire si pedeapsa? Si cum ar fi aratat acest sfirsit, deopotriva ironic, crud si pedepsitor, care nu e lesne de imaginat de catre mintile noastre? Pesemne ca, rostit de un oracol, el ar fi sunat astfel:«Ai sa suferi de ceea ce ti-ai dorit mai mult si ai sa regreti lucrul din cauza caruia ai suferit cel mai tare.» In traducere libera:«Ai sa suferi de in-constienta insectei, a plantei si a pietrei si ai sa-ti regreti constiinta».

L-am pastrat in memorie cu acel ris care-i lumina fata, un ris care dadea tonul si care te indemna sa te contaminezi de bucuria lui, oarecum pe propria lui raspundere. In momentele acelea era sigur fericit pentru ca, rizind, redescoperea copilaria ca pe o garantie a paradisului si ca depasire,à rebours, a caderii noastre.“ (Gabriel LIICEANU)



Numar pagini: 224
Anul aparitiei: 2011