Un om se retrage din lume si incepe sa vorbeasca. Nu pentru a fi inteles, nici pentru a fi iertat. Vorbeste fiindca nu se mai poate ascunde de propria minte. Se contrazice, se umileste, se razbuna in imaginatie, isi diseca fiecare gest si descopera in luciditate nu o salvare, ci o forma de captivitate. Cu cat intelege mai mult, cu atat devine mai incapabil sa actioneze.

Insemnari din subterana patrunde in zona pe care preferam sa o ascundem: orgoliul ranit, placerea esecului, resentimentul, nevoia de a avea dreptate chiar impotriva propriei fericiri. Omul din subterana este incomod tocmai pentru ca, dincolo de excesele lui, ceva ne este tulburator de familiar.

Dostoievski nu ofera raspunsuri si nu - si cruta personajul. Il lasa sa mearga pana la capatul propriilor contradictii. Iar cititorului ii ramane intrebarea cea mai dificila: cat din aceasta subterana exista, de fapt, in fiecare dintre noi?

OPINIA CITITORILOR