Cu un cinism asumat si o privire intens morally gray asupra existentei, Andrei Petrea contureaza secvente disparate despre viata viciata in comunitate, dar la fel de contaminata intre peretii intimitatii. Relatiile cu ceilalti, monologurile, scrutarea continua a dezastrelor obiective in contrapunct cu derapajele personale – toate acestea au un rol plastifiant. Largirea orizonturilor si experimentarea continua a realitatii imperfecte, inghitita de referinte si fictionari, nu (ne) conduc in mod necesar la o finalitate. Mai degraba la o prelungire a starii de facto unde nu delimitarea este miza, ci semnificarea versatila; iar termenii favorabili pot intarzia sa apara. (Ramona BOLDIZSAR)

OPINIA CITITORILOR