Exercitii de destin
Recapitulam altadata spusele lui Rainer Maria Rilke referitoare la generatii cu un amestec de uimire si spaima; astfel, autorul Elegiilor duineze � scrise, e stiut, pe intinderea a mai bine de un deceniu � sustine ca se succed mereu trei generatii: 1) cea care l-a gasit pe Dumnezeu; 2) cea care construieste temple; 3) cea care smulge pietre din templele inaltate pentru a ridica colibe. Acum insa, depasind uimirea, spaima, sustin aceleasi lucruri emise si odinioara, lucruri de care sunt aproape sigura mai ales atunci cand sunt eu insami: nu stiu daca l-am gasit pe Dumnezeu; cand mi se pare ca il simt aproape, in mine, il pierd, il pun la indoiala, ma �cert� cu el, imaginez psalmi in raspar; mi-as dori/vreau sa cred. Nu sunt sigura ca voi avea forta sa construiesc in continuare templul meu din cuvinte. Dar stiu ca nu voi smulge pietre din temple straine pentru a construi colibe. Aceasta siguranta, chiar daca fragila, chiar daca se sustine, se construieste din mers, poate fi semnul unui inceput. Am adunat � la indemnul editorului meu � aceste dialoguri, selectate din nu putine altele, realizate in timp, intr-o carte, intrucat ele constituie semnele unei treceri, semnele efortului sustinut de a construi un destin; unul literar, desigur. Nu stiu daca aceste dialoguri, constituite in exercitii de destin, facute in siajul lui Ignatiu de Loyola, pe urmele Sfantului Augustin, sunt convingatoare; pentru mine ele raman a fi circumscrise foamei (pana la un punct, unamunoiene) de a fi. Ceea ce probabil nu este deloc putin. E limpede insa ca timpul, critica, lectorii urmeaza sa judece daca aceste exercitii rezista, daca, in adevar, sunt semnele unui destin literar.� (Aura Christi)
O istorie a mentalitatilor predominante in perioada post-decembrista.

OPINIA CITITORILOR