Povestea captivanta a unui „cuplu” spiritual – Dostoievski si Tolstoi –: doi titani care nu s-au cunoscut niciodata, dar si-au citit operele, au facut schimb de impresii prin intermediari, au sustinut (pururi de la distanta, o distanta incitanta si de neinteles, de vreme ce cei doi uriasi se iubeau!) un dialog viu, inscris cu litere de aur in istoria literaturilor lumii, printre marile enigme ale acesteia.

In relatia celor doi e ceva neclar de la inceputul aproximarilor. Sigur ca argumente, suspect de firesti, la indemana tuturor, se pot si se vor putea gasi pentru fiecare neimplinire a dorintei urmarite, chipurile, de amandoi. Dostoievski era petersburghez pursange, iar lui Tolstoi nu-i placea capitala nordica a imperiului, ordinea ei prea dezordonata, hieratica si fantastica; o vizita de aceea cat mai rar cu putinta. Pendularile lui legau in principal conacul de la Iasnaia Poliana, unde isi petrecea primavara si vara, de casa moscovita, unde se retragea in lunile aspre de iarna. Si lui Dostoievski ii placea sa se refugieze la Staraia Russa, prilej de a mai trece prin Moscova. Dar ca un facut, aceste itinerarii s-au randuit in asa fel ca ele sa nu se intersecteze. Sau ca intersectarea de moment sa nu se afle de catre cei doi decat post factum. (…)

Doua linii de viata s-au incrucisat pentru o unica ora intr-un punct simbolic. Ragaz al unor drumuri geografico-spirituale, de care nici unul nu a luat cunostinta. Sau nu a dorit sa ia cunostinta.

OPINIA CITITORILOR