Cartea autorului Cristina Capusa „Cristina Capusa, Rinichiul si stresul oxidativ intre teorie si practica" de la editura ETNA

Istoria radicalilor liberi a inceput in deceniul al patrulea al secolului XX ca urmare a progreselor in domeniul chimiei. Michaelis a demonstrat pentru prima data in 1939 existenta radicalilor liberi ca intermediari in reactiile enzimatice de oxido-reducere. Totusi, abia dupa treizeci de ani (1969), cand Irwin Fridovich si McCord au  descoperit enzima superoxid-dismutaza, a inceput sa fie inteleasa si studiata importanta lor biologica.

De atunci, tot mai multe studii au implicat radicalii liberi in patologia umana. Ultimul deceniu al secolului trecut a adus o efervescenta in domeniul cercetarii destinate radicalilor liberi, asemanatoare cu cercetarea radiatiilor din punct de vedere al resurselor alocate in intreaga lume. Numai in anul 1991 de exemplu, serviciul de documentare al Societatii Americane de Chimie a recenzat circa 200 de articole/luna referitoare la rolul radicalilor liberi in biologie.

Progresele obtinute in cercetarea biologiei radicalilor liberi au fost majore. A fost recunoscuta producerea anionului superoxid si a radicalilor hidroxil in sistemele vii, iar mecanismele complexe de aparare si reparatie care minimalizeaza efectele distructive ale speciilor reactive au fost detaliat descrise. Au fost descoperiti noi membri ai familiilor de enzime antioxidante, precum si noi tinte ale actiunii anionului superoxid, ceea ce a dus la caracterizarea implicarii acestuia in procese fiziologice si patologice variate.

In patogenia a numeroase boli umane a fost incriminata participarea stresului oxidativ, concept introdus in 1985, detinit drept totalitatea deteriorarilor oxidative ale tesuturilor si organelor, induse de dezechilibrul dintre formarea speciilor reactive de oxigen (excesiva) si activitatea sistemelor de aparare antioxidanta (deficitara). Pornind de la descifrarea unor mecanisme patogenice si consecinte fiziopatologice ale radicalilor liberi, cercetarea stiintifica biomedicala a urmarit si introducerea unor potentiale terapii orientate catre corectarea stresului oxidativ.

Astfel de cercetari au fost desfasurate in toate domeniile medicinei. Nefrologia nu a facut exceptie, descoperirile de biologie moleculara, genetica, imunologie si bioinginerie fiind amplu incluse intre cunostintele de specialitate. In lumina efectelor biologice profunde descoperite pentru speciile reactive de oxigen, numeroase studii clinice si experimentale au analizat prezenta indicatorilor de stres oxidativ la pacientii remali si au investigat impactul clinic al terapiilor antioxidante in bolile rinichiului.

Nr. de pagini: 168
Anul aparitiei: 2016

OPINIA CITITORILOR