Concursul aparent de norme penale. Sfera si principiile de aplicare

Volumul II al lucrarii Concursul aparent de norme penale, denumit Sfera si principiile de aplicare, isi gaseste locul in completarea analizei reflectate in cuprinsul volumului anterior, prin depasirea implicatiilor teoretice si surprinderea modalitatilor practice de aplicare a unei teorii care are menirea de a desface „nodul gordian” al dreptului penal substantial.

In lipsa unei reglementari exprese a teoriei, sfera ei de aplicare si modalitatea de solutionare a concursului aparent au fost intotdeauna caracterizate de diversitate, dobandind de - a lungul timpului diferite intelesuri si modalitati de aplicare. De aceea, in incercarea de a oferi unitate in diversitate au fost imbinate cele mai importante doua sisteme utilizate distinct in doctrina penala si practica judiciara de drept comparat: formele de clasificare a concursului de calificari, in cadrul carora au fost incluse relatiile dintre normele penale ce pot fi subsumate calificarilor alternative, incompatibile, redundante, echivalente si, cu titlu de noutate, graduale, ce pun in valoare sfera de aplicare a concursului aparent, precum si principiile de solutionare a concursului de calificari, care permit examinarea relatiei dintre norme si identificarea normei penale prevalente prin prisma specialitatii, subsidiaritatii, absorbtiei si alternativitatii.

Dupa unele incercari de a ramane tributari modalitatii de solutionare a concursului aparent care apare in mod frecvent in literatura de specialitate a altor state, un asemenea demers si - a dovedit rapid limitele, intrucat nici teoriile ori domeniile de aplicare ale principiilor in maniera dezvoltata in literatura straina nu sunt lipsite de provocari din perspectiva mentinerii caracterului unitar al teoriei.

Prin urmare, in incercarea de a unifica aplicarea concursului aparent de norme penale au fost dezvoltate noi forme de clasificare a concursului de calificari si au fost examinate in mod exhaustiv principiile specialitatii, subsidiaritatii si absorbtiei, alaturi de promovarea ideilor de „resuscitare” a principiului alternativitatii, cu accent asupra delimitarii domeniilor acestora de aplicare si stabilirii ordinii de prioritate. Elementele de originalitate nu s - au rezumat la crearea unei noi forme de clasificare a concursului de calificari si integrarea acestor forme alaturi de principiile de solutionare, intrucat in cadrul calificarilor incompatibile, care in doctrina franceza beneficiaza de o definitie sumara, a fost inclusa teoria pe care autorii germani au dezvoltat - o sub denumirea actele anterioare si ulterioare sanctionate implicit.

Din perspectiva domeniului de aplicare al principiului specialitatii a fost urmata distinctia realizata in doctrina germana intre infractiunile calificate si infractiunile privilegiate, iar pentru a facilita intelegerea constructiei specialitatii, distinctia realizata in doctrina italiana intre specialitatea printr - un element specific si specialitatea printr - un element aditional si - a dovedit utilitatea.

In cazul principiului subsidiaritatii, examinat prin referire la cele doua forme obisnuite, formala (expresa) si materiala (tacita), domeniul sau de aplicare a fost redefinit fata de constructia obisnuita regasita in literatura straina, ce corespunde mai degraba absorbtiei naturale. Pentru subsidiaritatea formala a fost urmata distinctia realizata in doctrina italiana intre subsidiaritatea determinata, nedeterminata si relativ determinata, identificandu - se insa noi modalitati de exprimare a clauzei de subsidiaritate.

Cercetarea stiintifica si incercarea de identificare a unei teorii unitare de aplicare a principiului absorbtiei nu au fost lipsite de provocari, intrucat absorbtia naturala nu beneficiaza de o constructie juridica solida, astfel ca, desi au fost identificate criterii obiective pentru solutionarea conflictului, au fost mentinute si unele criterii subiective ce ofera portia corespunzatoare de echilibru pentru intelegerea si aplicarea echitabila a normelor penale in materia absorbtiei naturale.

Ultimul si cel mai controversat principiu, al alternativitatii, a fost promovat prin sublinierea utilitatii sale in cadrul a doua domenii de aplicare, dintre care unul principal, iar celalalt subsidiar, in masura in care celelalte trei principii se dovedesc a fi insuficiente, in pofida tendintelor contemporane de renuntare la aplicarea acestuia.

Nu in ultimul rand, au fost identificate cu titlu de noutate si incompatibilitatile si norma penala prevalenta in cadrul relatiilor dintre normele integratoare ori intre acestea si normele de incriminare, inclusiv din perspectiva participatiei penale.

OPINIA CITITORILOR