Cea mai buna decizie pentru bebelusul tau

Cea mai buna decizie pentru bebelusul tau
Preț: 39,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2021
Categoria: Familie

DESCRIERE

Ar trebui sa alaptezi bebelusul la cerere sau dupa un program strict? Il culci pe cel mic in pat cu tine sau singur? Oare suzeta ii strica dantura? Ce fel de dieta ar trebui sa-i asiguri? Il rasfeti daca il tii prea mult in brate? Atat de multe intrebari si atat de multe pareri – cele mai multe neavizate si nesolicitate.


Cea mai buna decizie pentru bebelusul tau vine ca un ajutor de incredere, bazat pe stiinta, care raspunde la cele mai frecvente 60 de intrebari ale noilor parinti. Evita depresia post-partum si elimina orice factor care ar putea sa transforme primul an alaturi de bebelus intr-o experienta greoaie si neplacuta!


Cercetarile arata ca un procent ridicat de mamici (60-80%) experimenteaza dupa nastere perioade indelungate de tristete, iritabilitate, anxietate si capacitate redusa de concentrare. Aceste „baby blues” cunoscute sub numele de tristete post-partum pot degenera in depresie post-partum din cauza presiunii suplimentare provocata de sfaturi contradictorii sau intrebari la care tinerele mamici nu au un raspuns.


De aceea, aceasta carte este ca o mana de ajutor intinsa tuturor proaspetelor mamici. Mamicilor care au zeci de intrebari si care vor ajutorul unor experti in domeniu. Mamicilor care vor sa cunoasca informatiile stiintifice, sa le evalueze si sa le aplice in concordanta cu propriile principii. Mamicilor care isi doresc putin ajutor la inceputul unei vieti frumoase alaturi de bebelusul lor. Si, nu in ultimul rand, mamicilor care vor sa acorde prioritate lucrurilor cu adevarat importante din viata copilului lor.

Comanda acum manualul esential pentru noii parinti si ia toate deciziile sustinute de cele mai bune informatii disponibile, dar si de propriul instinct cu privire la nevoile unice ale bebelusului tau!


Cartea aceasta este pentru tine daca:


·        Iti doresti sa stii ce parere au specialistii cu privire la subiecte importante precum alaptatul, intarcatul, utilizarea suzetei, somnul bebelusului, vaccinuri si multe altele;

·        Vrei sa inveti cum sa iei cele mai bune decizii pentru bebelusul tau din primul an de viata;

·        Te-ai saturat de toate sfaturile contradictorii pe care le primesti de la persoane fara experienta;

·        Nu ai timpul necesar pentru a-ti extrage singura informatiile pretioase de la diferiti specialisti;

·        Vrei sa depasesti momentele-cheie dificile si sa te bucuri de clipele unice petrecute impreuna cu bebelusul tau.


Fragment


„Cand ma gandesc la cum a luat nastere aceasta carte, imi vin in minte doua scene.


Prima este cea a asistentei de varsta mijlocie, de la sectia de neonatalogie, in uniforma sa verde, controlandu-mi tensiunea arteriala la doar cateva ore dupa nasterea primului meu copil. Am bombardat-o pe sarmana femeie cu o multime de intrebari tipice unei proaspete mamici cuprinse de griji. De ce nu prinde mamelonul? Am voie sa-l pun langa mine in timp ce doarme? Putem lasa catelul nostru sa doarma langa patut? In final, cand am intrebat-o despre utilizarea suzetei si confuzia tetina-mamelon, m-a oprit ridicandu-si mana.


– Draguta, mi-a spus cu accentul sau texan, pe un ton categoric, fara macar sa-si ia privirea de la tensiometru, orice vei decide in legatura cu toate chestiunile astea, bebelusul tau va supravietui.


Mi-era clar ca voia doar sa ma linisteasca, insa tot am ramas surprinsa. Nu i-am raspuns, dar mi-amintesc ca m-am gandit: Bine-bine, dar nu asta voiam eu! Cine a vorbit de supravietuire? Eu imi doresc mai mult decat atat.

Nu stiam exact ce anume imi doream pentru copilul meu abia nascut, dar stiam ca-l voiam fericit si sanatos, atat mintal, cat si fizic. Voiam sa iubeasca viata, sa se bucure de relatii sanatoase, sa-si aduca o contributie la lumea in care traieste. Sunt sigura ca asistenta aceea, epuizata cum era, nu voia sa spuna ca treaba unui parinte este pur si simplu aceea de a-si ajuta copilul sa ajunga la maturitate fara prea multe leziuni majore. Dar comentariul ei m-a determinat sa pornesc in explorare, un drum care a condus la scrierea acestei carti.


Cealalta scena care-mi vine in minte este una din aceeasi perioada, cateva luni mai tarziu: eu, asezata pe podea, cu sotul meu langa mine, in sectiunea dedicata cartilor de parenting1 a unei librarii din San Antonio. Nu-mi amintesc de ce anume ne impiedicaseram in acel moment, dar stiu ca, asa privati de somn cum eram, tot rasfoiam carti in cautare de raspunsuri despre lucrurile pe care trebuia sa le facem pentru bebelusul nostru, care dormea in carucior, langa noi. Eram complet coplesiti, nu doar din pricina cantitatii enorme de informatii de care am dat, ci si a faptului ca multe se bateau cap in cap. Exact ca sfaturile pe care le primeam de la persoanele din viata noastra.


De la familie, de la prieteni (unii cu copii, altii fara), la doamna de la restaurant, la tipul de la magazinul alimentar... aveam impresia ca toata lumea cu care ne intalneam avea ceva de spus despre cum ar trebui sa ma comport cu fiul meu. Desigur, erau bine intentionati, dar sfaturile lor erau uneori depasite, adesea inutile si, repet, in mod constant contradictorii. Unul imi zicea ca ar trebui sa dorm cu copilul meu. Altul ma avertiza ca nu ar trebui nici macar sa vorbesc cu el noaptea, cu atat mai putin sa-l iau in brate. Cineva m-a indemnat sa-i fac imediat program de somn. Altcineva insista ca ar trebui sa raspund, pur si simplu, nevoilor sale. Multitudinea de informatii nu au facut altceva decat sa ma bage in ceata.”


Recenzii de la parinti si specialisti


Contine sfaturi indispensabile

„Cum putem creste copii sanatosi intr-o lume plina de sfaturi contradictorii? Doar cu ajutorul Tinei Payne Bryson. Aceasta imbina inteligenta oamenilor de stiinta cu abilitatile de comunicare ale unui povestitor si empatia unui parinte. Cartea acesteia contine sfaturi indispensabile.” – Cara Natterson, medic si autoarea cartii Decodind Boys

Acopera toate subiectele care trebuie cunoscute de catre parinti

„Ce carte incredibila! Acopera toate subiectele care trebuie cunoscute de catre parinti. Prezentata intr-o maniera clara si concisa, aceasta carte este pentru toti parintii care isi doresc sa urmeze un sfat transmis cu empatie si avizat, bazat pe stiinta.” – Ariella, Amazon


Un ghid foarte practic

„Un ghid usor de citit si foarte practic.” – MindBodyGreen

 

Va va ajuta sa va pregatiti pentru viata de parinti

„Aceasta carte detaliata va va ajuta sa va pregatiti pentru viata de parinti. Pregatirea stiintitifica, inteligenta, compasiunea si experienta personala ale Tinei Payne Bryson transforma cartea intr-un ghid esential pentru parinti.” – Daniel J. Siegel, doctor, autorul bestsellerurilor New York Times - The Whole-Brain Child si No-Drama Discipline


Resursa de care are nevoie orice nou parinte

„Aceasta carte este resursa de care are nevoie orice nou parinte. Tina impartaseste informatii stiintifice despre multe dintre problemele controversate care le provoaca stres parintilor. Va intrebati ce spun oamenii de stiinta despre circumcizie, despre germeni, despre vaccinuri sau despre antrenamentul la olita? Veti afla din aceasta carte.” – Audrey, Goodreads


Are la baza dovezi stiintifice si este scrisa cu empatie si compasiune

„Se citeste usor, are la baza dovezi stiintifice si este scrisa cu empatie si compasiune, fiind cartea de care are nevoie orice nou parinte. Consult-o si fa cea mai buna alegere pentru familia ta! Este organizata astfel incat sa poti gasi informatiile de care ai nevoie. Iar stilul simpatic si empatic al Tinei de a scrie te va face sa simti ca cineva are grija si de tine.” – Devorah, Goodreads


Cartea pe care mi-as fi dorit sa o am cand s-a nascut primul meu copil

„Este cartea pe care mi-as fi dorit sa o am cand s-a nascut primul meu copil. Am citit o alta carte inainte de a naste si m-am speriat cu gandul la toate lucrurile cumplite care s-ar fi putut intampla. Insa Tina Payne Bryson prezinta toate deciziile pe care trebuie sa le luam intr-un mod usor, concis, aproape ca o enciclopedie. Ne ofera informatiile stiintifice, diferiti factori care ne pot influenta, iar apoi ne lasa pe noi sa decidem.” – Katherine, Amazon


Despre autoare


Tina Payne Bryson este fondatoarea si directorul executiv al The Center for Connection, o clinica multidisciplinara din sudul Californiei. Este coautor (impreuna cu Daniel J. Siegel, medic) al bestsellerurilor New York Times: The Whole-Brain Child si No-Drama Discipline, dar si al volumelor The Yes Brain si The Power of Showing Up. Dr. Bryson tine conferinte si cursuri pentru parinti, educatori si clinicieni din toata lumea si ofera consultanta scolilor, companiilor si altor organizatii. Tina lucreaza ca asistent social, s-a licentiat la Baylor University si si-a luat doctoratul la University of Southern California. Traieste in Los Angeles impreuna cu sotul si cei trei fii.

 

Numar pagini: 360

Format: 13x20

Anul aparitiei: 2021

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.076 sec
7.4.19
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.