Cat vezi cu ochii

Cat vezi cu ochii este o culegere de studii de semiotica a vizualului. Destinata celor interesati de domeniu, mai ales studentilor, urmareste sa demonstreze ca ochiul, si creatorul de artefacte vizuale, construieste imaginile, oricat de simple ar parea unele dintre acestea. O retorica a vizualului poate revela multe frumuseti discrete ale lumilor in care ne miscam; intelese, ele ne fac mai bogati.

Cercetarile au fost inspirate de artefacte din pictura, arta religioasa, banda desenata, publicitate, cinematograf. O scurta prezentare a cercetarilor din neuro-fiziologia vazului urmareste sa arate ca modelarea culturala a privirii nu este posibila fara datele ei biologice. Iar o joaca cu semnificatiile pe care le permit placile de inmatriculare vrea sa arate ca omul nu se poate nicicum elibera de producerea de inteles.

[motto]

Efectele asupra cainelui ale vietii lui cu omul i se citesc in ochi, adesea capabili de o bogatie expresiva mai mare decat ai omului insusi. Ochii unui poodle francez simtitor, de pilda, pot straluci cu asa bucurie curata si se pot umbri cu asa adanca seriozitate incat sa tulbure stapanii lumii, care au pierdut calea spre atatea dintre magiile simple. Atata vreme si-a ascuns omul sentimentele si si-a inregimentat emotiile, ca o parte din insemnata insusire a firescului i s-a sters din veselie si solemnitate. Cainele o stie, cred. O poti constata in ochii lui, uneori cand sta intins si se uita la tine cu o privire lunga, plina de pareri de rau.

James Thurber

***

Inainte de a examina felul cum campurile vizuale pot fi modelate de privirea personajelor care le populeaza, as vrea sa amintesc ca privirea este mai frecvent cercetata ca factor de calificare plastica a unei persoane decat ca factor modelator al unui camp vizual. Cu alte cuvinte, privirea intereseaza preponderent ca element component al portretului. Voi zabovi asupra acestei chestiuni pentru ca anumite aspecte ale ei le pot lumina pe acelea ale chestiunii care ma preocupa (intre cele doua functii ale privirii sunt intrepatrunderi).

Problematica portretului (aspecte tehnice, compozitionale, ideologice etc.) poate fi relativ comod prezentata cu ajutorul unor perechi de termeni: reprezentarea trebuie sa fie un document, cat mai apropiat de obiectul material care il inspira, sau o interpretare mai mult sau mai putin personala a obiectului respectiv? reprezentarea trebuie sa retina dimensiunea sociala a persoanei reprezentate sau sa caute sa releve viata ei psihica? reprezentarea trebuie sa-si caute expresivitatea in constanta trasaturilor definitorii, eliberate de vreo contingenta, ale persoanei reprezentate sau in fulguranta unei trairi pasagere, dar de mare intensitate, in stare sa dezvaluie aspectele ascunse ale unei personalitati? etc. E usor de constatat ca practicile plastice care alimenteaza aceste alternative se manifesta in epoci si pe perioade diferite din istoria artei; de asemenea, ca exista o considerabila remanenta a practicilor in cauza, care duce la intrepatrunderi. Oricum, alegerile creatorului de portret isi cauta locul in continuum-uri carora respectivele perechi le sunt extreme.

Optiunile presupuse de perechile de termeni de mai sus se leaga de viziunea asupra omului si de conceptia privind menirea artistului. Dar un creator de camp vizual mai are de facut o alta serie de optiuni, care tin de gandirea si tehnica plastica, in reprezentarea unei persoane: forma intreaga, „din cap pana-n picioare”, sau fragmentara (de obicei bust)? forma unitara (forma are capul orientat perpendicular pe linia umerilor si privirea dirijata perpendicular pe linia respectiva) sau sfaramata (corpul orientat intr-o directie, capul intr-alta, privirea intr-alta)? forma este reprezentata din fata, din profil sau din trei sferturi? fundalul pe care se detaseaza forma este monocrom, alcatuit din elemente decorative, „realist“ (si mai mult sau mai putin tulbure) etc.?

Un inventar de asemenea perechi de termeni ar putea sustine diferentieri expresive intre un numar cat de mare de portrete. Trec in revista aspecte pe care le ridica unele dintre perechile de termeni pomenite (optiunile in interiorul fiecarei perechi produc considerabile nuantari de semnificatii).

Nu sunt multe feluri in care poate fi reprezentat un chip: frontal, din profil, din trei sferturi, fiecare cu faimoase ilustrari si rafinate comentarii. Semnificatiile reprezentarii frontale pot fi foarte diferite. Pe un blazon, capul de animal vazut frontal transmite forta, agresivitate, incearca sa impresioneze persoana care priveste insemnele nobiliare. Este cu siguranta aici un fundament etologic: privirea este unul dintre instrumentele regulatorii ale agresivitatii intraspecifice; atintita in ochii congenerului, ea semnaleaza agresivitate; privirea abatuta de la congener: absenta „intentiei” agresive (cu inhibarea la congener a agresivitatii) etc. (Morris, 1986: 113-116) Monarhii, siguri de puterea lor declarata infailibila, sunt aceia care privesc in ochii destinatarului, urmarind un efect de dominare (a trebuit sa treaca mult pana la atasarea la aceasta schema a altor efecte, precum acela de unfitness din, de pilda, autoportretele lui Schoenberg). Nu inseamna ca privirea unei persoane care este abatuta in alta directie decat aceea in care se afla artistul / destinatarul este o privire timorata; poate fi doar o privire inconfortabila, pe care fixarea pe un obiect ar relaxa-o; poate fi o privire care a renuntat sa-si afle un obiect exterior pentru a se intoarce asupra subiectului ei etc. (privirea abatuta de la privitor si nefixata a persoanei reprezentate produce adancime psihica, „viata interioara“, Sarah Bernhardt, fotografiata spre 1860 de Nadar).

Dar orientarea frontala a unei persoane spre o alta persoana mai semnaleaza respect, grija, consideratie etc. ale celei dintai fata de a doua, disponibilitate pentru comunicare (sprijin, mangaiere etc.). Aceasta semnificatie este limpede in icoana bizantina: „Prin frontalitatea lor, personajele din icoana interpeleaza spectatorul si isi dezvaluie starea lor interioara.” (Quenot, 1993: 66) (FIG. 3 - Sf.Teodor Stratilat, biserica Sf.Nicolae, manastirea Mamu, Valcea) Reprezentarea frontala a interlocutorului divin(izat) deschidea credinciosului speranta de comunicare.

Se stie ca efigiile de pe primele monete erau predominant profile (Makedonon Protes, sec.II i.e.n., avers); or, „persoana pe care o vedem din profil (...) nu ni se adreseaza, este in afara controlului si ne scapa (...); profilul este o viziune obiectiva lipsita de factorul emotional si comunicativ al chipului reprezentat frontal.” Aici, privirea era prea putin avantajata in ansamblul expresiv al fetei, atat de conditiile tehnice in care se puteau bate monetele (profilul era mai usor de realizat), cat si de presiunile ideologice venind de la pozitiile cele mai inalte din ierarhia sociala. Aceste presiuni o dezavantajau si mai mult atunci cand se manifestau prin adaugarea la portretul-tip, puternic idealizat, de simboluri menite sa indeparteze cat mai tare conducatorul de supusii sai: in orient, regele „nu apare decat izolat in stralucirea-i hieratica (magnificence hieratique)”, caracterizat de „misiunea care il plaseaza deasupra oamenilor obisnuiti”.

OPINIA CITITORILOR