Cantece despre Horea

240 DE ANI DE LA MARTIRIUL LUI HORIA, CLOSCA SI CRISAN

Editie aniversara si prefata de Mircea Popa

Pe coperta: Bustul lui Horea, realizat de sculptorul Mihai Onofrei

Horea simbolizeaza momentul de rascruce al istoriei poporului roman din Transilvania, cand, nemaisuportand tirania si impilarile clasei nobiliare, iobagii - singura patura taraneasca productiva a sistemului feudal - s-au rasculat contra mizeriei sociale in care au fost aruncati. Protagonistul acestei lupte a fost Horea, numit de Eminescu „Imparat al Muntilor Carpati”, iar de Aron Cotrus spiritul innoitor care „a despicat in doua istoria”. El a fost si a ramas, pentru taranimea transilvaneana, modelul luptei active prin fapte, model urmat si de Avram Iancu, atunci cand a apelat „la lancea lui Horea”. Martiriul sau a innobilat, cu un nimb etern, figura luptatorului pentru drepturile sociale si nationale ale neamului. (MIRCEA POPA)

Fragmente din carte:

de jos

te-ai ridicat drept, pietros, viforos,

pentru moti,

pentru cei saraci si goi, pentru toti...

si-ai despicat in doua istoria, - taran de cremene

cum n-a fost altul sa-ti semene,

Horia!...

te ridici urias, de departe,

de dincolo de schinjuiri si moarte,

peste-al veacurilor praf si glod,

peste calauze surde si desarte...

iar eu, ca si tine, iesit din norod

vorbe de flacari sa-nnod,

sa deznod,

ca unui vajnic voievod,

iti inchin aceasta carte...

urias domn

pe-al adancurilor noastre sfasiat somn,

pe-al razmeritelor rosu prasnic, - mai rosi-vei oare vreodat’, naprasnic,

acestui neam - viata si istoria, - tu,

munte

al vrerilor noastre celor mai crunte,

Horia?!..

ARON COTRUS (n. 2 ianuarie 1891, Hasag, jud. Sibiu - d. 1 noiembrie 1961, Long Beach, California) a fost poet, publicist si diplomat roman, reprezentant marcant al liricii ardelene interbelice. A cultivat un expresionism de orientare sociala, continuand intr-o maniera proprie directia traditionalismului ilustrat de Octavian Goga.

A urmat cursurile Facultatii de Litere a Universitatii din Viena, dupa care a fost mobilizat pe frontul italian in armata austro-ungara, participand efectiv la organizarea Legiunii Romane. Dupa Primul Razboi Mondial a functionat ca atasat de presa in cadrul Ministerului de Externe la legatiile Romaniei la Milano (1929), Varsovia (1933), Madrid si Lisabona (dupa 1939), in contextul ascensiunii regimurilor autoritare. Activitatea sa publicistica si politica din anii 1930 l-a apropiat de curentele nationalist-extremiste, fapt care il va plasa dupa 1945 pe lista neagra a autoritatilor din Romania.

A debutat editorial cu volumul Poezii (1911), caruia i-a urmat Sarbatoarea mortii (1914-1915), o culegere de poeme cu accente apocaliptice inspirate de experienta frontului. In perioada imediat urmatoare a publicat plachetele lirice Romania (1920) si Neguri albe (1920). Spre sfarsitul anilor 1920 si in deceniul urmator au aparut cele mai reprezentative volume pentru opera sa: Versuri (1925), In robia lor (1926), Strigat pentru departari (1927), Maine (1928), Printre oameni in mers (1933), Horia (1935) si Minerii (1937), lucrari care imbina tonul mesianic, elanul colectivist si influente din lirica lui Walt Whitman. In paralel, a cultivat un registru intimist cu tente biografice, vizibil in poeme profund sociale, precum cele din ciclul dedicat lui Patru Opinca, Ion Ciura si Todor Sacure, moment care il va consacra drept un poet emblematic pentru vizionarismul insurgent autohton.

In perioada urmatoare a publicat poeme simptomatice pentru resurectia unei directii traditionaliste: Tara (1937), Maria Doamna (1938) si Eminescu (1939), dominate de un patos eroic si militant, specific retoricii epocii. Dintre scrierile perioadei diplomatice s-a remarcat volumul Peste prapastii de potrivnicie (1938). A publicat Rapsodia valaha (1940) si Rapsodia daca (1942), lucrari marcate de exaltarea aproape mitologizanta a traditiilor romanesti.

A fost redactor de presa la Romanul (Arad), Gazeta Transilvaniei (Brasov) si editor al revistei Banatul (Timisoara), colaborand constant si cu alte publicatii, precum Gandirea (Cluj), Vremea (Bucuresti), Patria (Cluj), Adevarul Literar si Artistic (Bucuresti), Gand Romanesc (Cluj) si Iconar (Cernauti).

Dupa 1944, aflat in exil politic in Spania, a condus Cercul Roman pentru Uniunea Latina in calitate de presedinte al acestuia, ocupandu-se de editarea revistei Carpatii, una dintre principalele publicatii romanesti ale diasporei postbelice. In aceasta perioada a desfasurat o activitate deosebit de fertila in cadrul miscarii literare spaniole, afirmandu-se ca unul dintre cei mai valorosi scriitori romani de peste granite. A publicat volumul Drumuri prin furtuna (1951) si alte poeme, precum Poemas de Montserrat (1951), Canto a Ramon Llull (1952) si Rapsodia iberica (1954).

Invitat de catre cercurile romanilor din Canada si Statele Unite, a parasit Spania si s-a stabilit in noua patrie, unde a ramas pana la finalul vietii sale. Definitorii pentru aceasta etapa au fost volumele Intre Volga si Mississipi (1956) si Cantecul destararii (1962), care reiau intr-o tonalitate elegiaca temele cultivate de-a lungul carierei, la care se adauga prezenta unei retorici anticomuniste.

Perioada exilului, marcata de angajamentul politic al poetului si predilectia acestuia pentru elegia sociala, transpare si in ciclul Psalmi.

OPINIA CITITORILOR