Arthur Schopenhauer (1788-1860) este aristocratul gandirii filozofice in secolul al XIX-lea, desi nu a fost totdeauna aristocrat fata de majoritatea contemporanilor, mai ales a compatriotilor sai germani, carora le-a aratat uneori opinia sa defavorabila cu oarecare brutalitate de stil. Idealist in toata puterea cuvantului, Schopenhauer nu gaseste alta fericire omeneasca decat in contemplarea artelor frumoase si alta menire etica decat in cea mai desavarsita abnegalie Din aceasta indoita convingere, sustinuta de un Spirit liber de orice prejudecati sociale, religioase si nationale, se explica particularitatile lucrarii sale literare, care au surprins mai mult pe cititorii cei de rand: sarcastice biciuire a conventionalismului societatii moderne, batjocorirea filozofiei oficiale de la catedre, dispretul pentru nivelarea democratica si aversiunea contra evreilor, carora nu le poate ierta decadenta etica si estetica, in care au aruncat civilizatia europeana prin Testamentul cel Vechi. Schopenhauer este filozoful pesimismului. Unul din fundamentele acestei filozofii se afla formulat si in Aforismele de fata prin urmatoarea maxima: "Orice placere e negativa, pe cand durerea e pozitiva". Noi credem aceasta sentinta neintemeiata, si, prin urmare, pesimismul nu ne pare a fi un adevar general. El corespunde insa unei dispozitii subiective a multor oameni de cultura si chiar de geniu (Lord Byron, Leopardi etc.) si formeaza in orice caz o parte integranta a marilor conceptii omenesti. Multe probleme sociale studiate din acest punct de vedere primesc o lumina noua si permit o solutie mai exacta, si miscarea desteptata prin teoriile lui Schopenhauer este un antidot la platitudinea materialista, spre care inclina epoca actualii. Anul aparitiei: 2010 Format: 20x14 Nr. pagini: 200