Alege-te pe tine insuti - Fii fericit, fa milioane, traieste visul - Editia a II-a

Alege-te pe tine insuti - Fii fericit, fa milioane, traieste visul - Editia a II-a
Preț: 39,00 lei
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
Anul publicării: 2020
Categoria: Motivational

DESCRIERE

Cartea autorului „Alege-te pe tine insuti - Fii fericit, fa milioane, traieste visul - Editia a II-a" de la editura ACT SI POLITON

Cartea de dezvoltare personala Alege-te pe tine insuti (Choose Yourself) de James Altucher, disponibila in limba romana la editura ACT si Politon, ne vorbeste despre continua schimbare a lumii in care traim, subliniind importanta de a miza pe propria fericire, alegandu-ne pe noi insine. Lumea in care traim nu este niciodata aceeasi. Pietele pica. Joburile incep sa dispara sau sa fie automatizate. Industriile se reconfigureaza si se reproiecteaza chiar sub ochii nostri. Astfel, pentru ca lucrurile sunt intr-o continua miscare, nu mai putem avea certitudini. Tot ce inainte consideram a fi puncte de sprijin - facultatile, scolile, slujbele, institutiile guvernamentale etc. - azi nu mai reprezinta pilonii existentei noastre.

Oamenii nu mai vin sa va angajeze, sa investeasca in compania voastra, sa semneze contracte cu voi sau sa va aleaga dintre toti. Cele mai importante decizii din propria viata depind doar de voi. Astfel, este necesar sa va alegeti pe voi insiva. Puterile economice exista pentru a permite oamenilor sa creeze, sa faca milioane de dolari si sa schimbe lumea fara alte ajutoare. Exista din ce in ce mai multe oportunitati care se ivesc din cenusa sistemelor anterioare care nu mai functioneaza dupa criza economica din 2008, noutatea fiind generatoare de prosperitate si implinire interioara (fericire si sanatate), precum si de succes extern (joburi si implinire financiara).

Alege-te pe tine insuti va va invata cum sa ajungeti in acel punct, reprezentand un ghid usor de implementat care va va asigura calea spre succes. Cartea include zeci de studii de caz, interviuri cu oameni de succes si exemple reale, bazandu-se si pe povestea de viata a autorului. Cartea este un bestseller Wall Street Journal si se afla in Top 12 USA Today carti de business din toate timpurile.

James Altucher este un investitor, antreprenor cu initiativa si scriitor care isi marturiseste esecurile si greselile in afaceri, expunand in acelasi timp si lectiile pe care le-a invatat din acestea. Altucher a lucrat cu fonduri cu capital de risc si fonduri speculative, iar acum face parte din comitetele de conducere ale mai multor companii. In acelasi timp, a fondat si a condus peste douazeci de companii, reusind sa vanda cateva dintre ele in schimbul a mai multe milioane de dolari. Despre James Altucher puteti afla mai multe informatii AICI

Pentru a avea succes, trebuie sa va alegeti pe voi insiva in fiecare clipa.
Era Alege-te pe tine insuti

Alege-te pe tine insuti vorbeste despre ceea ce autorul numeste era Alege-te pe tine insuti. Aceasta isi are originile in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, femeile fiind cele care au initiat-o. Dupa razboi, cand barbatii s-au intors, ele si-au dat seama ca vor sa munceasca, sa contribuie, sa castige bani. S-a trecut de la familii cu un singur venit, la familii cu doua venituri. Economia americana crestea, oamenii se mutau in afara oraselor si din ce in ce mai multe familii au inceput sa traiasca Visul American. Insa din anii ’80 si pana in 2008, situatia avea sa se inrautateasca. In cele din urma, economia s-a prabusit.

„Dar v-ati intrebat vreodata de ce piata de capital nu a continuat sa se prabuseasca? De ce a inceput sa-si revina din martie 2009 pana in ziua in care scriu asta, cand piata atinge noi recorduri? Foarte simplu – si afirm acest lucru cu toata modestia – eu insumi am salvat piata de capital a SUA.” (James Altucher)
Respingerea

Nu ii puteti uri pe cei care va resping. Dar nici nu ii puteti lasa sa va invinga. Ceea ce trebuie sa faceti este sa claditi casa in care veti locui. O claditi punand o temelie solida: consolindandu-va sanatatea fizica, emotionala, mentala si spirituala. Aceasta carte va va ajuta sa construiti casa in care sa locuiasca libertatea dumneavoastra.

Trebuie creata o baza pozitiva din punct de vedere fizic, emotional, mental si spiritual.

Felul in care va confruntati cu respingerea este o combinatie de cativa factori ce sunt prezentati in aceasta carte de business si dezvoltare personala. S-a descoperit ca cei cu niveluri ridicate de anxietate sociala fata de respingere au niveluri mai scazute ale hormonului numit oxitocina.

Nu este o carte care sa spuna ca succesul inseamna 90% esecuri si 10% perseverenta. Intelegerea regulilor epocii in care ne aflam, epoca Alege-te pe tine insuti, va va oferi increderea si setul de aptitudini necesare pentru a va aventura in lume si pentru a revendica locul care vi se cuvine in cadrul ei.
Cum sa te alegi pe tine insuti

Ocupati-va doar de lucrurile care va plac. Ganditi-va doar la oamenii care va plac, cititi doar cartile care va plac, care va fac fericiti ca sunteti oameni. Luati parte doar la evenimente care va fac sa radeti. Interactionati doar cu oamenii care va iubesc la randul lor, care sunt invingatori si care vor ca si voi sa invingeti. Altfel, de fiecare data cand veti spune „da” unui lucru pe care nu doriti sa-l faceti, veti fi iritati de oameni, veti face o treaba proasta, veti castiga mai putini bani, etc.

Imaginati-va ca aveti inca trei corpuri, alaturi de corpul fizic:

- Un corp emotional
- Un corp mental
- Un corp spiritual


Imaginati-va o forta vitala, asemanatoare sangelui, care curge printre si prin ele. Imaginati-va un nucleu central care trebuie sa mentina totul sanatos. Trebuie sa pastrati aceste corpuri sanatoase si sa le exersati in mod regulat.

James Altucher ofera propriul exemplu pentru exersarea celor trei corpuri. In ceea ce priveste corpul emotional, spune ca incearca sa fie inconjurat doar de oameni pozitivi, care il inspira. E important sa evitati oamenii care va descurajeaza. Mintea trebuie educata, altfel clacheaza facand lucrurile la care se pricepe: sa devina obsedata, sa-si faca griji, sa se teama, sa fie deprimata, sa se gandeasca la viitor, sa gandesca in exces.

Trebuie sa va faceti mintea sa transpire astfel incat sa fie obosita, pentru a nu va mai putea controla.

In ceea ce priveste corpul spiritual, majoritatea oamenilor sunt obsedati de regrete din trecut sau de anxietatea fata de viitor. Insa, trecutul si viitorul nu exista. Trebuie sa traiti in prezent.
Practica zilnica

Practica zilnica simpla inseamna sa faceti in fiecare zi unul din lucrurile urmatoare:

- Dormiti opt ore
- Luati doua mese in loc de trei
- Fara TV
- Fara junk food
- Fara vaicareala o zi intreaga
- Fara barfa
- Raspundeti unui e-mail de acum cinci ani
- Multumiti-i unui prieten
- Urmariti o comedie sau un numar de stand-up
- Scrieti o lista de idei. Ideile se pot referi la orice
- Cititi un text spiritual
- Spuneti-va voua insiva atunci cand va treziti: „Azi voi salva o viata”. Uitati-va atent in jur dupa viata pe care o puteti salva
- Scrieti intregul vostru program. Programul pe care il urmati in fiecare zi. Taiati de pe lista un punct si incetati sa mai faceti lucrul acela
- Surprindeti pe cineva
- Ganditi-va la zece oameni pentru a caror existenta sunteti recunoscatori


Lista completa o puteti gasi in carte.
Cum sa va gasiti telul in viata

Cuvantul tel presupune un lucru in viitor, pe care il veti gasi si care va va face fericiti, insemnand ca pana atunci ati fost nefericiti. Dar lucrurile nu functioneaza asa. De multe ori, oamenii au dobandit succesul dupa ce au schimbat de mai multe ori cariera. Iata cateva exemple oferite in carte:

„Rodney Dangerfield nu a avut succes in comedie pana la patruzeci de ani. Unul dintre cei mai amuzanti tipi dintotdeauna a fost vanzator de placaj de aluminiu. Dupa aceea, a trebuit sa-si infiinteze propriul club de comedie, Dangerfield’s, pentru a putea face, de fapt, roluri de comic.”

„Ray Kroc a fost un vanzator de milkshake-uri pana la varsta de cincizeci de ani. Dupa aceea, a dat de un restaurant curat unde se servea un hamburger bun, condus de doi frati cu numele de familie McDonald. El a cumparat McDonald’s la varsta de cincizeci si doi de ani.”

„Harry Bernstein esuase pe toate panurile cand si-a scris memoriile sale ajunse bestseller, The Invisible Wall (Zidul invizibil). Cele patruzeci (patruzeci!) de romane anterioare fusesera respinse de edituri. Cand memoriile sale au fost publicate, avea varsta de nouazeci si trei de ani. Un citat de la el: Daca nu as fi trait pana la 90 de ani, nu as fi fost capabil sa scriu cartea aceasta, Dumnezeu stie ce potential se ascunde in alti oameni, numai de i-am putea tine in viata pana fac 90 de ani”.

Aceste exemple nu sunt menite sa fie inspirationale. Este posibil sa nu existe acel lucru „maret” pe care sa il faceti. Cautarea unui tel unic a ruinat multe vieti. In continuarea exemplelor inspirate din propriile experiente, autorul vorbeste despre lucrurile caruia lui ii plac: sa isi faca singur programul, sa ajute oameni, sa aiba de a face doar cu clienti care ii plac, sa fie artistic, sa faca o gramada de bani, sa descopere idei, sa fie alaturi de oameni care gandesc la fel etc.
Nu costa mult sa faci un miliard

„Nimeni nu alege de unul singur sa castige un milliard de dolari. Nu te trezesti si iti spui: Voi face orice este necesar pentru a castiga o gramada de bani. Te trezesti si spui: Am o problema mare. Si multi oameni au aceeasi problema. Si nimeni in afara de mine nu va rezolva aceasta problema.”

James Altucher ne ofera exemplul Sarei Blakely, creatoarea pantalonilor Spanx. Apoi, prezinta cateva idei de baza din povestea acesteia.

Ramaneti motivati. Sara Blakely citea carti motivationale si de dezvoltare personala de la varsta de saisprezece ani. Si-a antrenat mintea, fara sa isi dea seama de asta, pana in ziua cand i-a venit ideea Spanx-ului. Odata cu crearea pantalonilor, ea a rezolvat o problema uriasa pentru femei. Daca doriti sa creati ceva in valoare de un miliard, atunci gasiti o problema pe care nimeni nu a rezolvat-o.

Pregatiti-va. Pentru a reusi la ceva: invatati despre fiecare produs din domeniu, invatati despre fiecare brevet, incercati toate produsele, intelegeti felul in care sunt facute produsele, creati un produs pe care l-ati utiliza in fiecare zi (nu il veti putea vinde daca voua, personal, nu va place).

Daca aveti o idee, nu va concentrati asupra banilor. Nu va concentrati pe felul in care va veti castiga traiul. Faceti urmatoarele lucruri: construiti produsul, vindeti-l unui client, incepeti sa expediati, apoi demisionati.

Sara a actionat pur si simplu.
Cum sa devii o masinarie de idei

Muschiul de idei nu difera cu nimic de muschii picioarelor, spre exemplu. Daca nu este antrenat, se va atrofia. Chiar daca produceti idei in fiecare zi, acesta nu va mai functiona cum trebuie daca ii dati un repaus de doua saptamani.

Pentru a deveni o masinarie de idei (ceea ce va ajuta la gasirea imediata a unor solutii asupra problemelor cu care va confruntati) sunt necesare intre sase si douasprezece luni de antrenament zilnic cu muschiul ideatic.

Dezvoltarea acestui muschi poate fi facuta urmand o serie de practici prezentate de autor in aceasta carte de dezvoltare personala.

In cadrul catorva conferinte, James Altucher le-a cerut oamenilor sa inceapa sa scrie idei. Indemnul sau este sa scrieti cat de multe idei puteti si sa impartasiti combinatii de idei.
Opiniile

Rostul unei opinii nu este acela de a dovedi ca aveti dreptate.

„Opiniile sunt un fel de a ne agata de trecut. De vreun sistem de opinii pe care parintii nostri l-au sadit in noi, despre care sistemul nostru de educatie ne-a invatat, pe care stapanii nostri corporatisti ni l-au impus, pe care grupul nostru de colegi ne-a pus sa-l inghitim sau vreo alta forma de spalare pe creier/programare care ne-a fost implantata in creier. Daca detin vreo opinie, sunt bucuros sa va dau voie sa o luati.”
Cele sapte obiceiuri ale oamenilor extrem de eficienti si mediocri

Autorul se prezinta ca fiind „destul de mediocru”. A fondat multe companii, dand gres cu majoritatea, a investit in firme noi si a vandut cateva, insa a avut noroc. Daca doriti sa deveniti bogati, vindeti-va compania si faceti-va timp pentru hobby-urile voastre.

Procrastinarea se manifesta atunci cand corpul vostru incearca sa va spuna ca trebuie sa va retrageti putin si sa va ganditi mai mult la ceea ce faceti. Ar putea sa fie un semn ca sunteti perfectionisti. Ca sunteti plini de nesigurante. Acestea va vor impiedica sa va dezvoltati si sa va vindeti afacerea. Examinati-va procrastinarea din toate unghiurile. Cand apare, inseamna ca propriul corp incearca sa va spuna ceva. Ascultati-l.

Zero-Tasking. Exista un mit comun conform caruia oamenii extraordinari pot face, in mod eficient, mai multe lucruri simultan. „Dar din moment ce, prin definitie, cei mai multi dintre noi nu suntem extraordinari (99% dintre noi nu se afla in primii 1%), este mult mai bine sa faci o singura sarcina. Ocupa-te de un singur lucru in fiecare moment. Atunci cand te speli pe maini, nu incerca sa te speli pe dinti. Asculta sunetul apei, simte apa pe maini, curata fiecare parte. Fii curat. Concentreaza-te pe ceea ce faci.”

Esecul. Antreprenorii mediocri gresesc foarte mult. Astfel, ei deprind aceasta incredibila aptitudine de a deveni foarte buni la a face fata esecurilor. Iar asta se traduce in succes banesc.

Deloc original. „Nu am descoperit o idee originala in toata viata mea. Prima mea afacere reusita a constat in dezvoltarea de software web, strategii si site-uri pentru companiile din Fortune 500. Nu era o idee originala, dar la momentul acela, in anii 1990, oamenii plateau sume exorbitante pentru astfel de afaceri.”

Networking slab. Multi oameni se ocupa prea mult de networking. Antreprenoriatul este suficient de dificil.

Fa orice pentru a obtine un „DA”. „Eu sunt reprezentant de vanzari. Imi place ca oamenii sa-mi raspunda cu da. Ma simt nesigur atunci cand ei raspund cu nu sau, chiar mai rau, atunci cand nu ma plac. Atunci cand am fondat o companie care crea website-uri, incercam sa-i convingem pe cei de la Miramax. com. Eu am avansat un pret de 50 000 de dolari. Ei au spus: Nu mai mult de 1000, iar si asa este prea mult. Eu am aplicat tehnica mea obisnuita: De acord!”

Un psiholog slab. „Antreprenorul mediocru nu Clipeste in sensul enuntat de Malcolm Gladwell. In cartea sa, Gladwell vorbeste frecvent despre oamenii care pot emite judecati corecte pe loc, in doua sau trei secunde.”

Daca sunteti mediocri nu inseamna ca nu veti schimba lumea. Inseamna sa fiti cinstiti fata de voi insiva si fata de oamenii din jurul vostru. Daca vreti sa aveti succes, faptul ca sunteti cinstiti la fiecare nivel este cu adevarat cel mai util obicei dintre toate.

James Altucher ne dezvaluie cateva dintre lucrurile pe care le-a invatat de la Woody Allen: Asumarea esecului (Woody Allen a esuat spectaculos de-a lungul timpului pe mai multe planuri, insa impinge mereu lucrurile mai departe, incercand sa surprinda si, in mare parte, reusind asta), productivitatea (lanseaza aproape in fiecare an sau la doi ani cate un film), evitarea stimulilor externi(este imperfect vrea ca lucrurile sa iasa exact asa cum trebuie, insa stie ca nu se va intampla niciodata asta), increderea(stapaneste domeniul de activitate, capata experienta, fii dispus sa fii imperfect si apoi dezvolta-ti increderea de a te juca in acel domeniu de activitate, pentru a-ti dezvolta un stil propriu).



Anul aparitiei: 2020

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.074 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.