Grigore Ureche
Grigore Ureche (aproximativ 1590 - 1647) a fost primul cronicar moldovean de seamă, a cărui operă a ajuns până la noi.
Născut pe la 1590 sau 1595, Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deţinând funcţii politice importante la sfârşitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la Poarta Otomană, mare vornic al Ţării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă.
Cronicarul de mai târziu a învăţat carte la Lemberg, la Şcoala Frăţiei Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina şi greaca, retorica şi poetica. Reîntors în ţară, a participat la viaţa politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.
În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiaţi ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiaşi Ţări de Jos.
A murit în anul 1647 în satul Goeşti din ţinutul Cârligăturii [1] şi a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistriţa din Moldova.
Născut pe la 1590 sau 1595, Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deţinând funcţii politice importante la sfârşitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la Poarta Otomană, mare vornic al Ţării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă.
Cronicarul de mai târziu a învăţat carte la Lemberg, la Şcoala Frăţiei Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina şi greaca, retorica şi poetica. Reîntors în ţară, a participat la viaţa politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.
În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiaţi ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiaşi Ţări de Jos.
A murit în anul 1647 în satul Goeşti din ţinutul Cârligăturii [1] şi a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistriţa din Moldova.