De la zero la infinit si inapoi

DESCRIERE

CERUL INSTELAT DEASUPRA NOASTRA SI POVESTILE DIN NOI

 

In jurul varstei de patruzeci de ani, am primit de la Tatal meu o carte. In coperti gri, destul de voluminoasa, fara pretentii de infatisare. Atunci, eram convinsa ca timpul are rabdare, ca exista si apar cu graba alte prioritati care amana ceva ce statea cuminte si prea linistit sa-si astepte iesirea la suprafata prezentului. Am rasfoit-o superficial. Iar Tata nu m-a intrebat niciodata daca am citit-o. El isi facuse ceea ce a considerat, in structura lui profunda, de educatie germana, a fi de datoria lui. Restul nu mai depindea de el. Cu adevarat, n-am citit niciodata biografia familiei mele din perspectiva paterna. Cand el nu a mai fost, am parcurs cu lacrimi in ochi parti din cateva capitole. Zecile de intrebari care cresteau in mine nu aveau sa-si mai gaseasca raspunsul niciodata. Si m-am blocat. Ignoranta? Neputinta? Orice eticheta nu mai are niciun suport pentru un tip de ratare esentiala cu privire la devenirea eu-lui.

 

Dupa zeci de ani, prin hazard, ma reintalnesc cu o situatie similara. Un Tata pune pe hartie pentru fii lui povestea sa, a celor pe care i-a cunoscut direct sau nu, a celor care intind firele vietii pe largul pamantului si dincolo de el, in moarte. Adrian Barbu desface cu o enorma meticulozitate ghemul legaturilor din care sensul vietii lui se intinde acum, la vedere. Noduri si semne. O Confesiune tulburatoare plecata din trecut spre prezent, ca sa fie o fundatie pentru viitor. O calatorie in hatisurile amintirilor unde, cu rabdare si as spune voluptate, se aduce lumina. Cartea aceasta poate parea, la un moment dat, ca un santier arheologic. Ca un Cosmos ce isi pune astrele pe jos pentru ca munca de cercetare sa inceapa. Piesa cu piesa din arheologia amintirilor clare, din extinderea impresionanta pe anumite teme, nume, legaturi cu istoria, cu momentele ei semnificative pentru familie, dar si pentru un context foarte larg, sunt aduse la vedere portrete, situatii, orase, ani dintr-un parcurs ce-si numeste destinul, il analizeaza din nenumarate perspective, intr-o complexitate uluitoare. Marturia unei vieti, aceea a autorului, se intinde pe pagini ca o partitura polifonica. Fiecare capitol este scris intr-un anumit registru, pe o anumita voce. Si degaja un anumit tip de emotie. Diferita. Detaliile, impresionante ca numar si ca suprafata, dau acestei introspectii o greutate fantastica, dar si farmec, nostalgie, meditatie, sansa de a recupera dimensiunile destinului. Fiecare capitol este ca un afluent care isi are drumul lui, ca apoi sa se reverse in fluviul care inseamna viata si aventura ei, mai ales, a autorului Adrian Barbu.

 

Pagina cu pagina, calatoria are dublu sens. Spre puncte cardinale, spre puncte luminoase sau intunecate ale protagonistilor din viata lui Adrian Barbu, spre tangente cu figuri pretioase sau diabolice ale istoriei si culturii. Al doilea sens este cel spre sine insusi. Cele doua merg mana in mana pe parcursul cartii, ii dau consistenta si particularitatea. Documentul pe care l-am citit pe capitole si, dupa aceea, in cronologia asamblarii finale este nu doar unul pentru memoria unor istorii de familie. Sunt, de fapt, in acest tip de reconstituire, documente valoroase pentru anumite perioade dintr-un context politic, uman, social ce-si pun amprenta nu doar pe traseul unei familii, ci pe acela al multor spatii geografice. Intersectiile dintre particular si general, care dau soliditatea acestei constructii narative, dar si analizei de dedesubt, formeaza, extrem de subtil, miza cartii. Exista melancolie, bucurie, simt ludic, inocenta si maturitate, nuante ale unui subiectivism subtil si bine temperat, exista retorica, dar nicio urma de judecata. Nicio cadere in compatimire, in jelire, in formularea unor verdicte. Asumarea, prin parcursul acestui tip de memorialistica, a luminii si intunericului, a bucuriei si tristetii, a nedreptatii si a sansei, a puterii de a lua totul de la capat de cateva ori devoaleaza, de fapt, Tonul intelegerii si al Tolerantei. Al acceptarii misterului vietii. Un exercitiu cu sinele tot mai complicat in ziua  de azi, cand trecutul a asternut obstacole decisive. Cand moartea a fost mai mereu prezenta in jur. Cand disparitia celor importanti de la o zi la alta, de la o noapte la alta, ar fi putut scufunda un traiect in ratacirea de sine. Rabdarea si curiozitatea unei minti stralucite ca aceea a autorului Adrian Barbu se resimt in abordarea stiintifica a cercetarii, topita in puterea unui verb care da Puterea acestei carti si al unui tip de initiere. Un Fragmentarium ca o mostenire din tata in fiu, de la zero la infinit si inapoi, spre punctul de unde va incepe, de acum, introspectia fiilor. Si nu numai a lor.

 

Marina Constantinescu

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review

Titluri de aceiași autori

Created in 0.089 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.