Se apleca atent la fiecare planta si cauta sa inlature buruienile care o sufocau si sa-i ofere elementele si cadrul ce inlesneau cea mai buna crestere a lor. Largind putin imaginea duhovnicului-gradinar, putem spune si despre duhovnicie ca e un soi de gradinarit extrem de atent si de aplicat asupra fiecarui suflet in parte (dupa cum, despre rugaciune se spune ca e plugaria sufletului). Ramanand in sfera pamantului care trebuie lucrat (caci si omul este pamant si in pamant se va intoarce, cf. Fc. 3, 19), si constatand ca, dincolo de dichiseala gradinaritului, exista si o maniera de a lucra, cu ajutorul unor utilaje specifice, si suprafete mari de teren, putem identifica, prin analogie, doua modalitati prin care preotul lucreaza„ogorul Domnului”: una in care se lucreaza cu multimea credinciosilor, cu o comunitate in ansamblul ei (prin slujbe, predici, cateheze, distribuire de reviste parohiale etc.) si o alta, cu un specific aparte, in care se apleaca, de la inaltimea scaunului de spovedanie, asupra fiecarei persoane in parte.

Din pacate, trebuie sa constatam ca, daca prima lucrare, care se rasfrange asupra intregii comunitati parohiale (sau macar asupra celor ce frecventeaza biserica) se bucura de o atentie constanta din partea pastorilor duhovnicesti, cea de a doua, este viciata, nu rareori, de un tratament expeditiv si formal. Drept dovada, este de ajuns sa evocam o trista realitate: in multe parohii se constata inexistenta unui program de spovedanie permanent (mizandu-se pe faptul ca omul, daca chiar are o problema, solicita acest lucru fara a fi indemnat de un orar afisat pe toata perioada anului liturgic), cumulata (sau nu) cu o abordare de tipul„toti pe banda rulanta” a celor care, in cele patru posturi de peste an, dar mai ales in Postul Mare, ingenuncheaza sub epitrahil si isi marturisesc grabiti pacatele (aflati si sub presiunea multimii care asteapta in spatele lor).

O revitalizare a vietii duhovnicesti intr-o parohie nu se poate implini fara a avea o relatie personala si constanta cu fiecare credincios in parte, duhovnicia solicitand, poate mai mult ca oricare alta lucrare, o implicare„cu timp si fara timp” (II Tim. 4, 2) din partea preotului. Sa nu uitam ca, la scaunul de spovedanie, credinciosul se intalneste cu Insusi Mantuitorul Iisus Hristos, Care il asculta pe penitent si ii vorbeste prin intermediul duhovnicului. A tine un credincios departe de Spovedanie (sau a nu-l invata sa se apropie cat mai des de aceasta taina) inseamna a nu-i oferi sansa de a se apropia mai mult si mai profund de Domnul. Fara a apela cat mai des si cat mai constient la Taina Spovedaniei, nu este posibila nici despatimirea cuiva, nici a urca pe treptele desavarsirii. Mai ales ca Spovedania este si taina randuita inainte de momentele in care cineva se poate apropia, cu dezlegarea cuvenita, de Preasfantul Trup si Sange al Domnului, fara de care nimeni nu poate gusta viata vesnica.

Pr. dr. Constantin Sturzu

Nr. de pagini: 298
Anul aparitiei: 2015