Interviu realizat de Mariana Marin
Oana Orlea

Responsabilitatea pentru tragediile atitor persoane si familii nu poate fi elucidata doar prin« condamnarea comunismului» in general, ci trebuie vorbit despre date concrete, despre victime si tortionari cu chip si nume. Incitata de intrebarile Marianei Marin, foarte interesata si implicata afectiv in ceea ce patimise o adolescenta inaintea nasterii ei, Oana Orlea isi invinge neplacerea de a dezgropa din memorie fapte, trairi, suferintele pe care le ingropase adinc, pentru a putea merge inainte si a se bucura de viata (« am tinut si tin enorm la viata» - spune la un moment dat). Si depaseste chiar dificultatea de a impartasi experienta - intransmisibila in mare masura - a puscariilor staliniste (« Nimic din spaima permanenta, din umilintele suportate sau tristetea sfisietoare ce se abatea citeodata asupra noastra, nimic din toate acestea nu se poate transmite, oricit de mare ar fi dorinta interlocutorului de a intelege...») Asa ca, pe un ton de o directete, o sinceritate si o luciditate neaburita nici de sentimentalisme, nici de ura, fara pic de« literaturizare», povesteste fapte, evoca oameni si intimplari din cei trei ani de detentie, in care a fost mutata de 13 ori de la o inchisoare la alta. La 16 ani, eleva in clasa a X-a, Marioana Cantacuzino este baietoasa, sportiva si nastrusnica.Îndoctrinarea de la scoala despre eroismul partizanilor sovietici impotriva nemtilor avusese asupra ei un efect paradoxal : se voia si ea eroica, un fel de Zoia Cosmodemianskaia, dar de partea luptatorilor din munti impotriva comunismului invadator.Împreuna cu patru baieti, prieteni din copilarie, decide sa fuga in munti, la partizani. Neputind afla unde sa-i gaseasca, se apuca sa faca manifeste plasate in cutii postale si chiar sa traga cu prastia in masina lui Petru Groza. (« N-aveam simtul primejdiei. Eram absolut nebuna - gesturi copilaresti.» ) Arestata, batuta si anchetata zile si nopti de ofiteri brutali, fata plina de viata, vesela si naiva, cunoaste in celulele de la Rahova tortura fizica si psihica a detinutelor, umilite prin agresiunea verbala permanenta, prin obligatia de a-si satisface functiile fiziologice sub ochii gardienilor, prin foame, frig, suspiciune, lipsa de igiena. Brutalizata, purtata din inchisoare in inchisoare - Jilava, Ghencea, Mislea, Tirgsor, Ploiesti, Rahova, Malmaison etc. -, sta in celule cu sotii de oameni politici, studente si intelectuale acuzate de spionaj doar fiindca frecventasera Institutul Francez sau fusesera denuntate ca citisera o carte interzisa, cu femei de la tara, calugarite, dar si cu prostituate, hoate sau criminale, invatind sa supravietuiasca in climatul de suspiciune si de cumplite privatiuni. Fara sa-si piarda insa curajul nebunesc (de exemplu, tortionarului ei, locotenentul Georgescu, ii spune ca o sa vina americanii si atunci o sa stea el la puscarie ; sau cind acesta o injura pe sotia maresalului Antonescu, Maria, slabita si flaminda, Oana il admonesteaza :« Cum va permiteti sa spuneti asta unei femei batrine ?», ceea ce ii aduce doua luni de carcera cumplite). Pasajele adaugate dupa 17 ani convorbirii din 1990 sint de exceptional interes, fie ca e vorba de turnatori - dinauntrul si din afara inchisorilor, de dosarele de Securitate, de tortionarii cunoscuti, pe care nimeni nu-i deranjeaza, desi exista atitea marturii ale bestialitatii lor, fie ca se lamureste problema repatrierii osemintelor lui George Enescu si se incrimineaza nerespectarea clauzelor donatiei facute de bunica ei, Maruca Cantacuzino, statului român. Cind a aparut, in 1991,
la« Cartea Romaneasca», prima editie a acestei carti, lumea era inca naucita de brusca eliberare de sub dictatura, traiam febril si patimas evenimentele in desfasurare si nu prea aveam timp sa privim in urma. Abia acum putem intelege cu dreapta cumpanire ponderea marturiilor Oanei Orlea si meritul regretatei poete de raftul intii, Mariana Marin, de a le fi provocat si consemnat.

Adriana Bittel
Formula As, nr. 806, februarie 2008, p. 25

« Fiziologia Gulagului feminin»

[...] Arestata in 1948, Oana Orlea - pe numele adevarat, Maria Ioana Cantacuzino - este fiica lui Constantin« Bizu» Cantacuzino, nepoata a Marucai Enescu.În mod semnificativ, spre a evidentia injosirea victimei cu nume nobil, titlul a devenit Cantacuzino, ia-ti boarfele si misca !, sinistra metafora a eliberarii comuniste... Din loc in loc, autoarea insereaza, cu corp mic de litera, secvente explicative recente, intr-un dialog peste timp cu propriul dialog din 1990. Expresive, pline de autenticitate existentiala, paginile fixeaza implicit o sociologie a feminitatii arestate si, totodata, o fiziologie hiper-realista a detentiei :« Mai intii si intii, erau nevestele oamenilor politici din partidele traditionale, cele mai multe avind ca singura vina aceea de a fi sotiile lor... (Noi, cele tinere, nu stiam mare lucru despre aceste partide, PNT si PNL). Ni se pareau putin inchise, rigide. Le admiram pe unele pentru demnitatea lor. Altele ni se pareau prea supuse. Erau si tate printre ele. Iar noi le paream, probabil, ridicole si smucite.»


Prin cruzimea autenticista, marturia devine un soi de ecorseu al unei femei care nu se eroizeaza, asumindu-si fatis normalitatea si declarind celor ce o persuadau sa-si evoce detentia ca a suferit mai putin decit altele. Expuse cu autoironie si umor, efectele sint teribile prin aparentul firesc :« Multe politice plateau prostituatele (in haine, tigari sau piine) ca sa duca hirdaul in locul lor cind le venea rindul. [...] Cu Marina si cu prostituatele cintam in cor"Marsul cacanarilor".
Ne placea mai ales versul care proclama democratia matului, acelasi si cu aceleasi functii la o printesa dalba sau la o c... de tractir.» Lectia e trasa in versuri sfidator-coprolalice, de carnaval masochist :« De vei minca fazan sau icre negre,/De vei minca cirnatul Trandafir,/De esti printesa dalba ca o floare,/Te caci la fel ca curva de tractir./Trageti la pompe haznaua
s-o goliti/Si cui nu-i place sa ne pupe unde stiti/ Trageti la pompe, sa puta imprejur/Si cui
nu-i place sa ne pupe drept in cur.» Ei da, poezia inchisorilor nu se reduce la litanii cucernice !
Sordida odisee carcerala a tinerei Cantacuzino se deruleaza, coplesitor, in regia Poemului pedagogic al lui Makarenko...

Paul Cernat
Dilemateca, mai 2008, p. 24

Reeditarea interviului realizat de Mariana Marin cu Oana Orlea (pe numele ei adevarat Maria Ioana Cantacuzino), despre anii petrecuti in inchisorile comuniste, este un adevarat eveniment editorial (prima editie fiind epuizata de mult si aproape inexistenta in biblioteci) !
Pentru cine nu stie, Oana Orlea este nepoata Marucai Cantacuzino si a lui George Enescu, ceea ce n-a impiedicat-o (ba chiar a ajutat-o...) sa se« plimbe», vreme de trei ani, intre inchisorile comuniste, fara a avea parte in tot acest timp de vreun proces. Impresionant este faptul ca Oana Orlea povesteste fara patima (ba chiar cu o doza de umor) intimplarile prin care a trecut, anchetele, umilintele, apelativele de care a avut parte la virsta adolescentei (era eleva la liceu cind a fost arestata). Deci, fetelor, puneti mina pe aceasta carte ! Motivele sint mai multe decit as putea enumera aici... Dar macar pentru mostra de caracter pe care o veti gasi intre copertele sale.

Mihaela Spineanu
Elle, martie 2008, p. 66

«Închisoare cu dinti»

[...] Esti obisnuit sa te gindesti ca doar barbatii faceau inchisoare. Cartea Oanei Orlea are acest efect, ca lumineaza o parte necunoscuta a epocii : universul concentrationar feminin. Al batrinelor sotii de liberali sau taranisti care faceau temnita grea doar pentru ca fusesera sotii. Al femeilor arestate pentru spionaj sau pentru sprijinirea rezistentei anticomuniste.
Al amestecului dintre detinutele de drept comun si cele politice. Cind citesti ca o femeie era chinuita de tortionari prin spinzurarea cu capul in jos si apoi lasarea brusca la pamint astfel incit sa se izbeasca cu capul de podea, nu-ti prea vine sa mai rizi. Dar tonul pe care vorbeste Oana Orlea are din plin un optimism si o putere care o inalta deasupra caznelor. Pina si titlul e jucaus, desi in spatele lui sta o realitate crunta. Repetat ca laitmotiv, te face sa zimbesti din cind in cind, desi nu ar trebui.

Alexandru Varzaru
Academia Catavencu, nr. 7, 20-26 februarie 2008

« Copii intre zidurile de inchisoare»

[...] Nu-mi doresc compatimire

Într-o marturisire inedita facuta din Franta, Marioana Cantacuzino spune :« Destinul meu s-a legat, si nu prea rau, pina la urma. Am avut noroc. De aceea ma simt stinjenita cind sint privita cu compatimire :"Saraca, a facut puscarie." Compatimire, da, poate, pentru mine, cea de atunci, dar nu pentru mine, cea de azi.În revista Memoria am gasit numele altor tineri arestati si am resimtit aceasta compatimire pentru ei. Ani grei au fost si dupa eliberare, cind, ca fosta detinuta, nu imi gaseam de lucru, insa destinul a fost clement si am depasit perioada cu o oarecare usurinta. Apoi am fortat destinul, hotarind plecarea din tara in 1980. N-a fost usor, mi-au trebuit 15 ani sa ma hotarasc si, ajunsa in Franta, inca mi se parea ca visez. Acum stiu ca viata mea in mijlocul naturii e o realitate. Tinara, priveam natura din fuga, cind haladuiam prin munti ; astazi
o privesc din si in gradina mea, ma bucur de fiecare floare rasarita, fac planuri pentru cartile si drumurile viitoare...»

Avantaje, aprilie 2008, p. 101

« Puscariile tineretii cea fara de vina»

[...] Relatarea, odiseea prin puscariile comuniste a unei tinereti fara de vina, imbina halucinant candoarea perceptiei adolescentine a existentei cu viziunea tragica indusa de maturizarea galopanta, contrara firii, in labirintul incarcerarii abuzive. Iata un fragment din acea biografie« defel cuminte» :« Oana Orlea (Marioana Cantacuzino), prozatoare, nascuta la 21 aprilie 1936, la Bucuresti. Tatal : Constantin (Bizu) Cantacuzino ; mama : Anca Diamandi. Nepoata lui George Enescu [...] Arestata in 1952, ca eleva in clasa a X-a, sub acuzatia de complot si actiune subversiva impotriva statului. Condamnata la patru ani inchisoare. Eliberata dupa trei ani de detentie» (Dupa Florin Manolescu - Enciclopedia exilului literar romanesc. 1945-1989, Editura Compania, Bucuresti, 2003).Însa eliberarea are loc tot intr-o inchisoare, doar ca oleaca mai mare, cit o intreaga tara aflata la cheremul unei dictaturi parsive. Asa ca aristocrata Marioana Cantacuzino isi cistiga existenta la inceput ca ajutor de sondor, taxatoare la IRTA, samponeza la cooperativa Higiena. Abia mai apoi se metamorfozeaza in scriitoarea Orlea si publica sapte carti in doisprezece ani. Destul de mult. Sa fi fost pornirea irepresibila de a fugi in fictiunea ocrotitoare ?!În Franta, dupa 1980, publica alte fictiuni. Dupa propria-i marturisire, despre puscariasa la saisprezece ani nu reusise sa scrie decit trei schite, si acelea nepublicate. De parca rememorarea refuza sa se intrupeze din jalea existentiala a unei experiente la limita suportabilitatii omenesti. Numai ca Mariana Marin a reusit sa faca o bresa in zidul de autoaparare al constiintei partenerei de dialog - nu neaparat cu ajutorul intrebarilor, mai degraba, banuiesc, pentru ca am cunoscut-o, datorita acelei atitudini care provoca la franchete morala. Si pentru Oana Orlea, vreme de trei zile, cit a durat conversatia din gradina picarda, memoria-fluviu, amintirea programatica si istoria asa-cum-a-fost au impins in plan secund fictiunea. Realitatea seduce dur si definitoriu prin autenticitate. O fata de 16 ani purcede intr-o calatorie ale carei halte au nume ce provoaca spaima adinca, viscerala : RAHOVEI (Stiu, dar nu vreau sa spun), JILAVA (Valea Plingerii - condamnatii la moarte), GHENCEA (Centrul de triere. Prostituate, hoate si politice), PIPERA (Ferma rosie - munca la cimp) TÎRGSOR (Lucrul pe banda. Marile criminale), MISLEA (Secretul mare. Doua luni de carcera), PLOIESTI (Reluarea anchetei. Gardianca detinuta. Lila si Fecioara), JILAVA 2 (Greva foamei). Autorul rememoreaza, nareaza si, astfel, cartografiaza un trecut romanesc apasat pina la horcaiala de rau, in care binele (citeste solidaritatea umana), totusi, se incapatineaza sa se iveasca rar, timid si demn.Întimplari adevarate par parabole : interogarea a doi adolescenti (ea si el), care, fiecare, isi asuma sefia« grupului conspirativ» pentru a-l salva, eroic, pe celalalt ; cintatul colindelor de Craciun la carcera, intr-o noapte geroasa, cind femei si barbati care nu se vedeau, fiind despartiti de peretii celulelor, au fraternizat ; povestea de dragoste, superba, cu detinutul niciodata vazut, poreclit Jaguarul, implinita doar in« vorbirile amoroase» realizate prin bataile in teava de metal care traversa celulele. Persoane adevarate par personaje purtatoare de simbol : mama Leana, maica Ionela, sfinta sau simpla simulatoare, fosta madama Bidgica, hoata Frusina, serafica prostituata Edith care recita din Baudelaire. Simple observatii asupra unor incidente adevarate par speculatii sapientiale : trasnaile de tip« Gavroche» facute gratuit in fata tortionarilor ; normalitatea« anormala» a orasului vazut prin vizeta dubei care transporta detinutii ; cedarea morala sau fizica sub tortura.
Cu o luciditate precum chinina, amara si tamaduitoare, Oana Orlea ne povesteste cum a fost.
Ca sa nu uitam. Lipsa memoriei colective afecteaza grav comunitatea.

Gabriel Rusu
Luceafarul, nr. 7, 2008

La 16 ani, poti incepe sa descoperi lumea, poti sa fii teribilist si sa ai impresia ca totul iti este permis. Imaginati-va insa cum la 16 ani totul incepe sa se prabuseasca. Cum lumea si realitatea ti se infatiseaza asa cum sint, oribile si de netrait. Cum la 16 ani devii un« gunoi». Cum, dintr-o data, ziua ta incepe cu clantanitul lanturilor, continua cu anchete si cosmarul mersului la WC cind cel putin o pereche de ochi nu se dezlipeste de tine, iar noaptea inseamna somn chinuit si supravegheat, intr-o singura pozitie, inseamna frig, sobolani si mizerie.
La 16 ani, Marioana Cantacuzino avea un mare dusman : propriul nume. Si un altul, mai mic : teribilismul, care acum poate fi pus pe seama virstei. Atunci, a trimis-o in inchisoare. Timp de doi ani si unsprezece luni,« m-am foit prin tara, de la o puscarie la alta, de treisprezece ori», incepind cu Rahova, de o« murdarie inimaginabila», pina la Mislea cea de cosmar, trecind prin celebra Jilava, cu briul de lalele cacanii.

« Nu ma uit in urma, ma pasioneaza prea mult prezentul», a raspuns Marioana Cantacuzino la inceputul anilor '90, cind, intr-un balcon cu muscate de diferite culori din arondismentul 5 al Parisului, Mariana Marin a intrebat-o de ce nu a scris niciodata despre anii de puscarie. Trecusera 38 de ani de atunci, intre timp Marioana Cantacuzino devenise celebra, semnindu-si cartile Oana Orlea, lasase in urma Romania, cu tot cenusiul ei si tristetea anexata amintirilor despre o tinerete distrusa, ceruse si capatase azil politic in Franta.

Interviul, realizat de Mariana Marin in acele zile, intr-un sat picard de linga Paris, a aparut in '91 la Cartea Romaneasca, in conditii grafice nu tocmai grozave.În tulburii ani de atunci, cartea a trecut practic neobservata.În acelasi an, apare la Seuil versiunea in limba franceza a cartii. Editorii francezi au preferat varianta memoriilor, asa ca Les Années volées. Dans le goulag roumain a 16 ans a pierdut aspectul de interviu.În 2003 Mariana Marin a murit si sint prea putini cei care o stiu altfel decit ca pe o poeta extraordinara. Oana Orlea are 72 de ani si traieste in acelasi sat picard de linga Paris. Anul trecut, a publicat un volum de schite, Rencontres sur le fil du rasoir, la Gallimard.
Editura Compania a reeditat recent interviul aparut in '91. Cantacuzino, ia-ti boarfele si misca ! este o recuperare a primei editii si ceva mai mult : Oana Orlea a intervenit cu mai multe adaugiri - apar cu litere distincte, o sa va convingeti de utilitatea lor citind cartea -, firesti dupa trecerea a aproape 20 de ani de la prima aparitie.


La 16 ani, Marioana Cantacuzino, fata celebrului aviator Constantin (Bizu) Cantacuzino, nepoata nu mai putin celebrului George Enescu, devine detinut politic, si la« politice» isi va parcurge drumul intre inchisori. Nici o nuanta revansarda, nici o picatura ranchiunoasa nu veti gasi in aceste« amintiri tirzii» din inchisorile traite intre 16 si 18 ani. Energia Oanei Orlea este molipsitoare si, paradoxal, umorul nu lipseste de acolo, din celula imputita, de linga palma anchetatorului, din castronul cu apa statuta si inghetata, din nesfirsitul sir de WC-uri insalubre, din hainele rupte si parul nespalat.

Elena Vladareanu
Romania libera, 11 februarie 2008, p. 22

« Nici critica, nici analiza ! Scrisoare catre Oana Orlea»

« Draga mea Oana, am citit marturiile tale aparute la Editura Compania, unde in 2006 au iesit si povestirile mele catre Lavinia Betea, Am facut Jilava in pantofi de vara.

Interlocutoarelor noastre, la insistentele lor de a ne spovedi, le-am raspuns : tu :"A quoi bon ?" eu :"Cui foloseste ?". Amindoua, la distanta de 3 000 de km una de alta ne-au raspuns :"Tineretul de azi vrea sa stie cum au trait parintii si bunicii lor cind valul rosu acoperise o buna parte a Europei." Tu esti o Cantacuzino adevarata, eu o Berindei prin alianta, dar sa stii ca inimile noastre bat la fel si am beneficiat amindoua de apelativul"Cantacuzino, ia-ti boarfele si misca !" ;"Berindei, ia-ti boarfele si misca !"
Eu, la 27 de ani, am fost arestata, in vara lui 1950, condamnata la doi ani pentru omisiune de denunt, am fost insa eliberata abia in 1953.
Tu, la 16 ani esti arestata (in 1952) si iesi din infern in 1954.
De ce simt nevoia sa-ti scriu ? Critica o lasam in seama specialistilor. Amindoua - oricit am povesti, cu un nod in git - sintem destul de echilibrate ca sa putem relata toate ororile oarecum detasate - fara ura - pentru ca nu merita sa ne ingreunam sufletul coborindu-ne sub nivelul celor nascuti ticalosi sau celor multi si amariti indoctrinati. Repet, de ce iti scriu ? Vreau sa te felicit pentru perfecta, clara si cu toate punctele pe i, analiza pe care o faci in cartea ta.

Eu am intrat in puscarie in 1950, tu in 1952. La Interne, Jilava, Vacaresti si Mislea ai mers pe urmele mele si, citindu-te, aveam impresia ca ma recitesc pe mine. La Mislea, nici eu n-am vrut sa lucrez la atelier sau la covoare si am trecut la corvezi. Am spalat podelele dormitoarelor, am desfundat spalatorul, dupa ce se spalau fetele iesite din tura, am carat targi cu bolovani pentru pavatul unor drumuri. Am desfundat closete si bineinteles ca militienii ne cereau ca hirdaiele sa fie pline ochi. Vezi ce era pe fustele noastre pina ajungeam sa le varsam la radacina merilor din livada fostei manastiri, ctitorita de domnitorul Radu Paisie (era o bijuterie, pacat ca au darimat-o !).

Am vorbit de mine ca sa-ti explic fenomenul"Mislea" si cite as mai avea sa-ti spun ! Esti singurul analist clar si lucid al infernului prin care au trecut bietii nostri romani, si noi cu ei. De vii in Romania, m-as bucura sa ma cauti. Daca am sta noi doua de vorba si ne-am povesti - la rece - prin ce am trecut si mai ales de cine ne-am lovit, ar fi un unicat. Adevaratul proces al comunismului ! Nu caricatura care se petrece sub ochii nostri !

Dragoste,
Ioana Berindei»

Ioana Berindei,
Cultura, 13 martie 2008, nr. 10, p. 25

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review